Acum la Digi FM Nono Semen MILEY CYRUS - Jaded

20 de ani de la aderarea României la NATO. Nicolae Ciucă: "Cea mai bună perioadă din istoria noastră"

ciuca
Nicolae Ciucă / Profimedia

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a evidenţiat, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în NATO, că perioada scursă de la momentul aderării la Alianţa Nord-Atlantică reprezintă "cea mai bună perioadă din istoria noastră", iar ţara noastră este "un aliat de încredere, serios şi responsabil".

"Se împlinesc astăzi 20 de ani de la admiterea României în NATO. Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe toate planurile. Siguranţa oferită de cea mai mare alianţă militară defensivă din istorie ne-a asigurat cadrul necesar dezvoltării. Indiferent dacă vorbim despre creştere economică sau consolidarea statului de drept, aceşti ani au marcat evoluţii impresionante sub umbrela de securitate a NATO", a scris Ciucă pe Facebook.

El a punctat că aplicarea procedurilor NATO, integrarea operativă şi participarea directă în misiuni de luptă au ridicat foarte mult nivelul de instruire al Armatei României.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Ca general, ştiu foarte bine cât de valoroasă este experienţa acumulată de militarii noştri în teatrele de operaţii şi în exerciţiile comune. Aplicarea procedurilor NATO, integrarea operativă şi participarea directă în misiuni de luptă au ridicat foarte mult nivelul de instruire al Armatei României - instituţie pe care am avut onoarea să o conduc în calitate de Şef al Statului Major al Apărării şi care astăzi ne menţine în siguranţă", a adăugat Nicolae Ciucă.

Preşedintele Senatului a amintit că România, ca membru al Alianţei Nord-Atlantice, are parte de beneficii şi drepturi, dar îşi cunoaşte şi obligaţiile şi responsabilităţile, relatează Agerpres.

"În ultimii 20 de ani, România a arătat că este un aliat de încredere, serios şi responsabil. Ca membru al Alianţei Nord-Atlantice, avem parte de beneficii şi drepturi, dar ne cunoaştem bine şi obligaţiile şi responsabilităţile. Într-o perioadă tulbure, marcată de provocarea războiului de cucerire pornit de Rusia împotriva Ucrainei, înţelegem, împreună, ca naţiune, cât de importantă este apartenenţa României la o structură occidentală de securitate", a transmis Ciucă.

Citește și: Alexandra Trefaş, participantă la ultima misiune în Afganistan: „Suntem foarte apreciaţi în NATO”

Citește și: Mihai Tudose crede în şansa lui Klaus Iohannis de a deveni secretar general al NATO: „Nu cred că se arunca într-o chestie unde nu e nicio șansă!”

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Traian Băsescu
Traian Băsescu: "E o clasă politică incompetentă. Comparaţi-l pe Ciolacu cu Năstase. Pe Ciucă...
New,Born,Baby,Feet,On,White,Blanket
Mamele cu vârsta sub 15 ani, din Uniunea Europeană, provin din România în proporţie de 45%
Praf saharian/ Foto: Shutterstock
Alertă ANM. Praf saharian deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri
White,Snowy,Forest,With,Trees,And,Vegetation,Covered,In,Snow.
Cod galben de ninsori în zona montană din 14 judeţe, începând de luni după-amiaza
Te-ar putea interesa și
Belgium NATO Ukraine
NATO ajunge la acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei, anunţă...
fostul premier Nicolae Ciucă
Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă rămâne candidatul la...
costuri ale alimentelor din România vs. Japonia
Un japonez dezvăluie prețurile șocante la alimente din România. Cât costă un coș de...
Dan Negru/ Foto: Captură video Facebook
Dan Negru filmat într-una dintre cele mai frumoase și mai degradate clădiri din țară: „Am...
Partenerii noștri
Digi24 O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
DigiSport A revenit în fotbal la 14 ani după retragere! Ce s-a întâmplat la primul meci jucat
A revenit în fotbal la 14 ani după retragere! Ce s-a întâmplat la primul...
PeRoz Avea tot viitorul în față, dar a paralizat de la o supă. În 24 de ore, viața unei tinere de 23 de ani s-a transformat într-un calvar
Avea tot viitorul în față, dar a paralizat de la o supă. În 24 de ore...
Film Now Michael Douglas sfidează trecerea timpului. Cum reușește actorul să arate atât de bine la aproape 80 de ani: „Arată cu 20 de ani mai tânăr”
Michael Douglas sfidează trecerea timpului. Cum reușește actorul să arate...
Digi World Te pregătești de vacanță în Italia? Principalele zone turistice în care au fost luate măsuri împotriva supraaglomerării. Ce taxe se percep
Te pregătești de vacanță în Italia? Principalele zone turistice în care au...
ProFM Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”
Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
cutremur
Nou cutremur puternic în Taiwan. Seisme mari și frecvente de la începutul...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
regele charles
Regele Charles îşi reia activităţile publice. Ce spun medicii despre cum răspunde la...
alunecare de teren cluj
Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca. A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime...
bâlea lac
Zăpadă de peste 1 metru la Bâlea Lac. Risc crescut de avalanșe
Euro,And,Lei,Currency,-,Close,Up
Doi funcţionari bancari, cercetaţi după ce ar fi furat aproape 140.000 de euro din contul unei...