La 24 ianuarie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române. Alegerea în unanimitate la 24 ianuarie/5 februarie 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, a reprezentat în fapt unirea celor două principate româneşti şi, totodată, un prim pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român, deziderat atins la 1 decembrie 1918.
O propunere legislativă privind declararea zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbătoare legală, semnată de 106 parlamentari, aparţinând mai multor partide politice, a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, la data de 9 decembrie 2013, potrivit https://www.cdep.ro/.
"24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naştere a statului naţional modern român şi trebuie ca românii să nu uite acest lucru. (...) Recunoaşterea ca sărbătoare legală este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul bine meritat, deoarece există un adevăr istoric de netăgăduit: România s-a născut la Iaşi!", se arată în expunerea de motive, transmite Agerpres.
La 2 iunie 2014, proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaţilor a adoptat, la 3 decembrie 2014, Legea pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, ca zi de sărbătoare naţională. La 16 decembrie 2014, preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul nr. 901 privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române - ca zi de sărbătoare naţională, care a devenit Legea nr. 171/2014. Potrivit acesteia, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
Prin Legea nr. 176 din 7 octombrie 2016 pentru modificarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial nr. 808 din 13 octombrie 2016, 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată zi nelucrătoare. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată, conform https://legislatie.just.ro/.Unirea Principatelor era un deziderat formulat încă din timpul Revoluţiei de la 1848 când, la Braşov, la 12/24 mai, se elabora programul-legământ: "Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei", ce cuprindea obiectivul fundamental românesc: "Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc".
Protectoratul Rusiei asupra Principatelor a încetat în urma înfrângerii suferite în războiul Crimeii (1853-1856) şi în urma Congresului de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie). În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea, ca în Principatele Române, locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei), cu menţinerea suzeranităţii otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări.
"Comitetul Electoral al Unirii" de la Iaşi a fixat la 1/13 martie un program politic, preconizând unirea Principatelor într-un singur stat, neutru şi autonom, în frunte cu un prinţ străin (şi domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanţia colectivă a puterilor europene ş.a. În acelaşi sens, a fost înfiinţat şi la Bucureşti, la 3/15 martie 1857, "Comitetul Central al Unirii", organ de conducere al partidei naţionale muntene care şi-a fixat un program asemănător cu acela al unioniştilor din Moldova.
Adunări ad-hoc au fost organizate în cele două Principate iar prin cele două Rezoluţii aproape identice votate în Moldova la 7/19 octombrie 1857 şi în Ţara Românească la 8/20 octombrie 1857, se cereau: autonomia şi neutralitatea celor două Principate şi unirea lor într-un singur stat cu numele de România; prinţ străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea şi inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ şi constituţional, Adunarea obştească cu putere legislativă, garantarea colectivă a celor şapte puteri, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).
În ultima zi a Conferinţei de la Paris (10/22 mai-7/19 aug. 1858) a fost semnată Convenţia de la Paris, actul internaţional, şi, totodată, nou statut fundamental al Principatelor, conform lucrării "Istoria românilor, Constituirea României moderne" (volumul VII, tom I, Editura Enciclopedică, 2003). Potrivit reglementărilor acestuia, cele două ţări menţinute sub suzeranitatea Porţii şi sub "garanţia colectivă" a puterilor urmau "să se administreze liber şi în afara oricărei ingerinţe a Înaltei Porţi" purtând denumirea de "Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei", separaţia administrativ-politică fiind menţinută mai departe. Fiecare principat urma să fie condus de câte un domn şi miniştrii săi. Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea electivă din ţara respectivă şi Comisia centrală nou instituită, comună Principatelor. Domnul urma să fie ales în fiecare ţară "pe viaţă". Comisia centrală şi Curtea de Casaţie urmau a fi comune celor două ţări, iar armatele puteau fi reunite în tabere comune sub comanda alternativă a domnilor sau a reprezentanţilor lor. În ansamblu, Convenţia de la Paris, deşi nu acorda Unirea, apropia pe români de momentul realizării unificării celor două principate.
La 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859, în Moldova, erau deschise lucrările Adunării elective, fiind validate mandatele a 55 de deputaţi. Deputaţii majorităţii s-au întrunit în seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, pentru a se pune de acord asupra persoanei candidatului comun. După mai multe ore de dezbateri, a fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza care a fost acceptată în unanimitate de deputaţii prezenţi. Adunarea electivă s-a întrunit la 5/17 ianuarie 1859, pentru a-l alege pe domn, prin vot deschis. Alexandru Ioan Cuza a întrunit unanimitatea voturilor celor 48 de deputaţi prezenţi.
Alegerile pentru Adunarea electivă din Muntenia s-au desfăşurat între 8/20 şi 12/24 ianuarie 1859, în care conservatorii au obţinut 46 din cele 72 de mandate existente. Lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859, sediul reprezentanţei naţionale fiind înconjurat de mii de oameni. Membrii Partidei Naţionale s-au reunit în noaptea de 23 spre 24 ianuarie la hotelul "Concordia" din Bucureşti unde atât deputaţii majorităţii conservatoare cât şi cei ai Partidei naţionale căutau o soluţie. La propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri.
În dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00, lucrările Adunării s-au reluat. Deputatul Vasile Boerescu, în numele Partidei naţionale, a cerut o şedinţă secretă, în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu "spiritul Convenţiei", a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti. Reveniţi în sala de şedinţe, cei 64 de deputaţi au votat, consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti. S-a realizat astfel unirea de fapt a celor două Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut victorie importantă în realizarea statului modern român. Alexandru Ioan Cuza a ajuns la Bucureşti, la 8/20 februarie 1859, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).
La Conferinţa de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a fost recunoscută de jure, la 1/13 aprilie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Austria şi Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul la 25 august/6 septembrie 1859. Austria recunoscuse de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne româneşti, de la Iaşi şi de la Bucureşti. Recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante şi Imperiul Otoman a consacrat uniunea personală a celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.
Unirea administrativă şi politică a Principatelor a fost completă prin emiterea de către Poartă a "Firmanului de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei", la 22 noiembrie/4 decembrie 1861, prin care se admitea, în principal, unirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură, notează lucrarea "Scurtă istorie a românilor" (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977).
Primul guvern unitar al României a fost format la 22 ianuarie/3 februarie 1862, sub conducerea lui Barbu Catargiu iar la 24 ianuarie/5 februarie 1862, era deschis la Bucureşti, primul Parlament al României.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
