Acum la Digi FM Cetin Rasit FELIX JAEHN FT RAY DALTON - CALL IT LOVE

A fost semnat contractul pentru proiectarea autostrăzii Făgăraș-Brașov. Drulă: Investiţia fusese abandonată de peste 10 ani

harta autostradda bv fag drula
Foto: Cătălin Drulă / Facebook

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat semnarea contractului dintre CNAIR şi proiectantul care va realiza completarea studiului de fezabilitate şi proiectul tehnic de detaliu pentru Autostrada Făgăraş – Braşov.

„Contract semnat pentru proiectarea autostrăzii Făgăraş-Braşov, o investiţie care fusese abandonată de peste 10 ani. În această dimineaţă (luni, n.r.) am luat parte la semnarea contractului dintre Compania de drumuri şi proiectantul care va realiza completarea studiului de fezabilitate şi proiectul tehnic de detaliu. Acest segment al autostrăzii A3 Transilvania, lung de 48 de km, a fost scos la licitaţie în această primăvară, după un deceniu în care a zăcut uitat”, a scris Drulă pe Facebook.

„Este primul contract semnat pe noul caiet de sarcini care are prevederi mult mai echilibrate. Traseul începe cu un nod rutier care face legătura la Codlea cu autostrada Ploieşti-Braşov şi se încheie în apropiere de Făgăraş, printr-un nod de mare viteză care face conexiunea cu autostrada Sibiu-Făgăraş. În plus, în zona municipiului Braşov, proiectantul va asigura legătura cu autostrada Braşov-Bacău”, a precizat Drulă, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, printre cele mai importante activităţi din cadrul contractului se numără realizarea unor studii şi analize de trafic, geotehnice, arheologice, topografice, hidrologice, hidraulice, de identificare a proprietarilor şi a constrângerilor de pe traseu sau a utilităţilor intersectate.

„Vor fi obţinute toate avizele, acordurile şi autorizaţiile necesare. La fel ca A7 - Autostrada Moldovei, Făgăraş-Braşov va beneficia de o proiectare completă şi complexă, la cheie. Asta înseamnă că la finalizarea acestui contract se va licita direct execuţia lucrărilor (adică utilaje în teren din prima zi)”, a mai spus Drulă.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
rovinieta 2024
CNAIR va monta noi camere de supraveghere pentru verificarea rovinietei
rovinieta 2024
CNAIR, anunț pentru șoferi: „Emiterea rovinietei se supendă temporar!” Cât timp nu va...
catalin drula
Cătălin Drulă: Comasarea alegerilor despre care se discută este o ticăloşie, îl pune pe...
A,Traffic,Sign,For,The,Permissible,Total,Weight,Of,7.5
Restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, în perioada...
Te-ar putea interesa și
geoana, sosoaca, ciolacu
Unde se plasează Geoană, Șoșoacă și Ciolacu în intențiile de vot la alegerile prezidențiale...
catalin drula
Drulă, reacție despre cazul Lasconi: „S-a intrat prea mult cu picioarele în intimitatea unei...
vlad gheorghe
Tensiuni în USR. Europarlamentarul Vlad Gheorghe, critic la adresa conducerii: "Nu vă pasă că...
elena lasconi
Elena Lasconi, scoasă de USR de pe lista pentru europarlamentare, după declarațiile din...
Partenerii noștri
Digi24 Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
DigiSport Farul - Sepsi, LIVE VIDEO, de la ora 20:00, Digi Sport 1. Cu o victorie, ”Marinarii” urcă pe locul 2
Farul - Sepsi, LIVE VIDEO, de la ora 20:00, Digi Sport 1. Cu o victorie...
PeRoz Marina Voica, despre decizia de a-și părăsi primul soț pentru bărbatul vieții ei: "Era puternic, fermecător, nu am putut să-i rezist"
Marina Voica, despre decizia de a-și părăsi primul soț pentru bărbatul...
Film Now În 2006 a adoptat o fetiță, iar 3 ani mai târziu se retrăgea temporar de la Hollywood. Meg Ryan, la 62 de ani: Nu mai încerc să-i fac pe toți fericiți
În 2006 a adoptat o fetiță, iar 3 ani mai târziu se retrăgea temporar de...
Digi World Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci
Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care...
ProFM Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc. Pozați într-o ieșire rară, în haine sport, ca o familie normală
Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
biden
Biden rupe tăcerea şi-şi spune părerea cu privire la protestele din...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Meryl Streep (5)
Meryl Streep, premiată la Cannes pentru cariera sclipitoare de decenii. Va primi un Palme d'Or...
Drip,On,The,Background,A,Hospital,Corridor,Concept
Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov...
Inundaţii în Kenya/ Profimedia
Inundaţii în Kenya. Autorităţile au ordonat evacuări din zona barajelor 
Vremea/ Shutterstock
Prognoza meteo pe patru săptămâni. Ploile continuă și după Paște, în toată țara