Acum la Digi FM Marius Dobre TEDDY SWIMS - Lose Control

Aspartamul ar putea trece oficial pe lista cu substanțe posibil cancerigene

suc

Aspartamul, unul dintre cei mai folosiți îndulcitori artificiali, prezent în mii de produse, este un posibil cancerigen. Informația vine, deocamdată pe surse, de la Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului.

De luna viitoare, aspartamul ar putea trece oficial pe lista cu substanțe posibil cancerigene.

Îndulcitorul este prezent în produsele dietetice, sucuri, gumă de mestecat, iaurturi dietetice sau chiar ketchup.

Aspartamul va fi catalogat în iulie drept „posibil cancerigen pentru oameni” pentru prima dată, de către Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului, scrie Reuters.

Decizia nu ia în considerare cantitatea de produs pe care o persoană o poate consuma în siguranță. Acest sfat provine de la un comitet separat de experți al OMS, privind aditivii alimentari.

Un purtător de cuvânt al agenției pentru Cercetarea Cancerului a declarat că atât concluziile instituției, cât și cele ale comitetului sunt confidențiale până în iulie.

Cu toate acestea, industria și autoritățile de reglementare se tem că desfășurarea ambelor procese, în același timp, ar putea crea confuzie, potrivit scrisorilor autorităților de reglementare din Statele Unite și Japonia.

Aspartamul a fost studiat pe larg de ani de zile. Anul trecut, un studiu realizat în Franța pe 100 de mii de adulți a arătat că persoanele care consumau cantități mari de îndulcitori artificiali – inclusiv aspartam – aveau un risc de cancer ușor mai mare.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
O substanţă cancerigenă a fost descoperită în unele produse împotriva acneei/ Shutterstock
O substanţă cancerigenă a fost descoperită în unele produse împotriva acneei 
Cup,Of,Coffee,With,Aspartame,Tablets,In,A,Close-up,Hand
Rafila, despre alimentele şi băuturile cu aspartam: Sunt periculoase dacă sunt consumate în...
Partenerii noștri
Digi24 Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au fost rase de pe hartă pentru proiectul NEOM
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”...
DigiSport E gata! Mesajul de adio al lui Kylian Mbappe
E gata! Mesajul de adio al lui Kylian Mbappe
PeRoz Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani, preocupată de cultură și îndrăgostită de cărți 
Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani...
Film Now David Duchovny din "Dosarele X", despre marea cumpănă din viața lui, când aproape și-a pierdut fiica: "Viața n-ar mai fi avut niciun sens"
David Duchovny din "Dosarele X", despre marea cumpănă din viața lui, când...
Digi World Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele...
Stirile Kanal D Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul Tămăduirii într-un loc considerat de ei miraculos. Unde se află lăcașul de cult?
Mii de credincioși au parcurs kilometri întregi pentru a sărbători Izvorul...
ProFM Jennifer Lopez, criticată pentru felul în care a interacționat cu o reporteră la Met Gala: "Wow, cum a privit-o de sus în jos"
Jennifer Lopez, criticată pentru felul în care a interacționat cu o...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
octogenare vandalism (2)
Două octogenare au vrut să spargă cu dalta și ciocanul geamul sub care se afla o copie a...
meghan
Prinţul Harry şi Meghan, în prima lor vizită în Nigeria, unde au vorbit despre sănătatea...
Delia / Foto: Instagram
Val de reacții după ce Delia s-a afișat cu o pereche neobișnuită de adidași: „Mi-am luat...
Tennis: US OPEN
Dominic Thiem, câştigător al US Open în 2020, se retrage din activitate: Sezonul 2024 va fi...