Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu JASON DERULO FT MICHAEL BUBLE - Spicy Margarita

CCR: Legea avertizorilor de integritate e constituţională

ccr bun

Curtea Constituţională a respins miercuri, cu unanimitate, sesizarea USR în legătură cu Legea privind protecţia avertizorilor în interes public, spun oficiali ai CCR citați de Agerpres.

USR a sesizat CCR cu priviare la această lege pe motiv că „forma impusă de coaliţia PSD-PNL-UDMR slăbeşte considerabil protecţia persoanelor ce vor să dezvăluie neregulile din instituţiile publice şi ridică obstacole considerabile în obţinerea fondurilor din PNRR”.

În sesizare sunt invocate patru argumente de neconstituţionalitate, printre care încălcarea obligaţiilor asumate în momentul aderării la Uniunea Europeană şi lipsa de claritate şi predictibilitate a unor prevederi.

USR consideră că actul normativ contravine Directivei UE pe care avea scopul de a o transpune - Directiva 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului UE. Directiva interzice ca prin transpunerea sa în legislaţia internă să se diminueze nivelul de protecţie acordat deja unui avertizor. Conform USR, legea PSD-PNL-UDMR „exact asta face” - scade protecţia oferită persoanelor care vor să sesizeze nereguli.

Potrivit USR, şi Consiliul Legislativ a formulat observaţii şi recomandări în ceea ce priveşte lipsa de claritate, precizie şi predictibilitate a legii care „au fost ignorate” de partidele aflate la putere. Legea nu prevede concret, explicit, clar şi previzibil ce dezvăluiri ale încălcărilor de norme nu intră sub incidenţa legii avertizorilor, potrivit USR.

Legea privind protecţia avertizorilor în interes public vizează persoanele care raportează încălcări ale legii. Proiectul, iniţiat de Guvern, stabileşte cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
ccr bun
CCR amână cu o săptămână discutarea sesizării ICCJ cu privire la "Legea fugarilor"
School,Classroom,In,Blur,Background,Without,Young,Student;,Blurry,View
Avocatul Poporului atacă la CCR prevederile privind acordarea burselor de merit pentru minimum...
Curtea-Constituțională-a-României-Foto-Inquam-Photos-Octav-Ganea
Legea fugarilor atacată la Curtea Constituțională de ICCJ
ccr bun
CCR a decis că legea privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul este neconstituţională
Te-ar putea interesa și
ccr bun
CCR a amânat pentru a treia oară o decizie privind legea cumulului pensiei cu salariul, pentru...
Dan Vâlceanu
Doi liberali au atacat alături de USR și Forța Dreptei pachetul fiscal pe care Guvernul și-a...
Curtea-Constituțională-a-României-Foto-Inquam-Photos-Octav-Ganea
CCR a trimis legea pensiilor speciale înapoi în Parlament
dna
DNA va ataca toate dosarele penale închise în urma deciziei CCR privind prescripția
Partenerii noștri
Digi24 BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii au invadat Harkovul trecând granița nestingheriți
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean...
DigiSport A evoluat doar 22 de minute, dar Pep Guardiola s-a convins: ”E unul dintre cei mai buni din lume!”
A evoluat doar 22 de minute, dar Pep Guardiola s-a convins: ”E unul dintre...
PeRoz Cu ce efect secundar s-a ales regele Charles după tratamentul contra cancerului. Tocmai i-a oferit prințului William un rol important
Cu ce efect secundar s-a ales regele Charles după tratamentul contra...
Film Now Regizorul "Mad Max", despre tensiunile dintre Charlize Theron și Tom Hardy: "Doi actori foarte diferiți". Ea, "incredibil de disciplinată", el, rănit, dar strălucitor
Regizorul "Mad Max", despre tensiunile dintre Charlize Theron și Tom...
Digi World Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Loredana Groza, val de comentarii acide după ce s-a pozat în pantaloni super scurți: „Doamne fereşte, poza asta este prea de tot!”
Loredana Groza, val de comentarii acide după ce s-a pozat în pantaloni...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
muzeul national de istorie
Noaptea Muzeelor, ediția aniversară, va fi umbrită de proteste
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este un an de producție foarte...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu o variantă simplă. Ce...
Donald Trump
Un nou sondaj îl arată pe Donald Trump câștigător în 5 din cele 6 state decisive, cu cinci...