Acum la Digi FM ANTONIA - Ping Pong

IPS Teodosie, la DNA. E cercetat penal pentru cumpărare de influență. S-a împărtășit înainte de întâlnirea cu procurorii

ips teodosie
Foto: Facebook Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, s-a prezentat joi dimineaţă, 18 ianuarie, la DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, la solicitarea procurorilor. Acesta fiind cercetat penal pentru cumpărare de influenţă, dosar în care este anchetat şi un consilier al Arhiepiscopiei Tomisului.

Chemat de procurori la ora 10.00, IPS Teodosie a ajuns la DNA cu o întârziere de aproape o jumătate de oră, declarând că a venit direct de la slujbă la DNA, că s-a împărtăşit şi că nu ştie ce se va întâmpla în cadrul întâlnirii cu procurorii, pentru că nu este "ghicitor".

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, iar un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.

"În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuţie ar fi participat şi celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică 'înţelegerea' respectivă", se arată într-un comunicat citat de Agerpres, transmis de DNA, la începerea urmăririi penale a reprezentanţilor Arhiepiscopiei Tomisului.

Conform aceleiaşi surse, suma de 800.000 lei urma să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

La sfârşitul anului 2023, jurnaliştii de la Recorder au publicat un reportaj realizat împreună cu preotul Petrică Leaşcu, care are o firmă de construcţii, încercând să demonstreze cum preoţi ai BOR ar comite ilegalităţi, investigaţia jurnalistică vizând şi Arhiepiscopia Tomisului. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare
Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: „Am venit cum a venit Sfântul Apostol...
IPS Teodosie
ÎPS Teodosie, după ce Sfântul Sinod l-a găsit vinovat de ”răzvrătire, indisciplină şi presiune...
florin negrutiu noiembrie 2022
Florin Negruțiu, despre ce are în comun ÎPS Teodosie cu Șoșoacă și Simion: Toți trei sunt...
ÎPS Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie: O persoană care fumează nu poate bea agheasmă
Te-ar putea interesa și
ÎPS Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că 200.000 de sticle cu apă sfinţită vor fi împărţite...
basilica.ro-Vasile-Banescu
Purtătorul de cuvânt al BOR, după ce DNA a anunțat urmărirea penală a IPS Teodosie...
IPS Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, urmărit penal de DNA pentru cumpărare de influenţă
Palestina Israel Conflict
Arhiepiscopul Tomisului, despre conflictul din Israel: „Uneori porneşte câte un război parcă...
Partenerii noștri
Digi24 Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27 de ani, la doar 100 de metri de casa lui, nu a cerut ajutor
Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27...
DigiSport Dan Petrescu ține ”cu casa” la CFR Cluj. ”Locul doi aduce niște bani”
Dan Petrescu ține ”cu casa” la CFR Cluj. ”Locul doi aduce niște bani”
PeRoz "Părinții mei au avut unele îngrijorări". Mărturisirile unei tinere care s-a măritat cu un bărbat cu 19 ani mai mare
"Părinții mei au avut unele îngrijorări". Mărturisirile unei tinere care...
Film Now Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe aceeași lungime de undă!”
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un...
Digi World A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi cucerit are doar 23 de ani
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Ștefan Bănică
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Adrian Ahriţculesei
Alpinistul Adrian Ahriţculesei din Petroşani a cucerit vârful Everest
robert fico (1)
Premierul Robert Fico, operat a doua oară. Starea sa este încă foarte gravă
*EXCLUSIVE* Sir Paul McCartney cuts a rather bearded figure but looks super cool in his designer sunglasses and designer gear as he leaves his studios out in London.
Paul McCartney, primul muzician britanic care a devenit miliardar