Acum la Digi FM Marius Dobre STING FEAT CHEB MAMI - Desert rose

Ludovic Orban a depus plângere penală împotriva manifestanților AUR care l-au agresat

Ludovic Orban

Ludovic Orban a depus plângere penală împotriva persoanelor care l-au agresat săptămâna trecută, în timpul mitingului AUR de la Parlament.

Preşedintele partidului Forţa Dreptei a anunțat încă de vineri că va depune plângere penală împotriva celor care l-au agresat, la Parlament. El a ținut să menționeze că nu face acest lucru „din ranchiună personală”.

„O fac pentru că violenţa nu poate fi tolerată în societate. Pentru că nu pot accepta ca, prin nepedepsirea celor care au fost violenţi, să fie încurajată proliferarea acestor comportamente antisociale”, arăta el, potrivit News.ro.

„Luni dimineaţa voi depune plângere la poliţie contra celor care m-au agresat. Nu o fac din ranchiună personală. O fac pentru că violenţa nu poate fi tolerată în societate. Pentru că nu pot accepta ca, prin nepedepsirea celor care au fost violenţi, să fie încurajată proliferarea acestor comportamente antisociale. Orice om ar putea deveni victima unor astfel de agresiuni”, afirma Orban, vineri, într-o postare pe Facebook.

Patru persoane au fost sancţionate de jandarmi cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei pentru că l-au agresat, miercurea trecută, pe fostul premier Ludovic Orban la intrarea în sediul Parlamentului.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Claudiu Târziu
Claudiu Târziu răspunde acuzaţiilor potrivit cărora AUR ar putea lansa ”provocări...
george simion 420110163_934816608013778_5289741057103211497_n
Planurile teribile ale AUR împotriva Ucrainei. Ce dezvăluiri au făcut serviciile de informații...
Ludovic Orban
Ludovic Orban a fost ales preşedinte al Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii
Mihail Neamţu/ Foto: Captură video Facebook
Mihail Neamţu, pe lista candidaţilor AUR la europarlamentare. Cu două zile înainte l-a numit...
Te-ar putea interesa și
Ludovic Orban
Ludovic Orban, întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale: „Evident că sunt hotărât...
george simion 351477188_207164828884983_39630404484074273_n
Liderul AUR acuză o "lovitură de stat" din partea PSD-PNL: Vom apela la orice mijloace, oricât...
Ovidiu Cupşa
Candidatul AUR la Primăria Constanţa, declarații revoltătoare: „Dom'le, dacă eşti depresiv...
Aurul a înregistrat un nou record istoric de peste 2.200 de dolari uncia/ Shutterstock
Aurul a înregistrat un nou record istoric
Partenerii noștri
Digi24 Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații...
DigiSport Luis Enrique a anunțat ”revoluția”, după plecarea lui Mbappe: ”Va fi foarte greu să joci pentru PSG”
Luis Enrique a anunțat ”revoluția”, după plecarea lui Mbappe: ”Va fi...
PeRoz E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează pe soția lui și cum a reacționat actorul când l-a văzut
E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează...
Film Now Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu au reușit să facă lucrurile să funcționeze între ei!”
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de...
Digi World A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu goală, ce apariție e asta?”
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Fico
Măsurile de securitate pentru protecţia premierului Fico, criticate de experţi după tentativa...
tuse
112 cazuri de tuse convulsivă în primele 4 luni ale anului, în România, față de 16 în tot anul...
Baby Lasagna
Baby Lasagna, locul 2 la Eurovision 2024, donează premiul de 50.000 de euro oferit de guvernul...
irinel columbeanu
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”