Acum la Digi FM Marius Dobre LUIS FONSI - Echame La Culpa FEAT DEMI LOVATO

Sezonul căpuşelor a început cu cel puţin o lună mai devreme, din cauza vremii călduroase

căpușă
Căpușele sunt principalele purtătoare ale bolii Lyme. / Foto: Profimedia

Sezonul căpuşelor a început cu cel puţin o lună mai devreme, pe fondul vremii călduroase, constată medicii arădeni, care oferă îngrijiri pacienţilor înţepaţi încă din luna februarie, deşi în mod obişnuit primii pacienţi ajungeau la cabinete în aprilie.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au declarat, pentru Agerpres, că de la jumătatea lunii februarie au început să apară pacienţi cu înţepături, ceea ce este neobişnuit faţă de anii anterior.

"Am avut pacienţi încă din a doua parte a lunii februarie, care s-au prezentat în Unitatea de Primire Urgenţe, după ce au fost înţepaţi de căpuşe. De obicei, pacienţii care necesitau îngrijiri medicale, ca urmare a înţepăturilor de căpuşe, se prezentau în urgenţe începând cu sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, odată cu încălzirea vremii", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Simina Roz.

Pe reţelele de socializare, locuitori din tot judeţul reclamă în ultimele săptămâni "o invazie de căpuşe", iar unele asociaţii pentru protecţia animalelor au transmis recomandări pentru a proteja câinii şi pisicile lăsate în curţi şi legate de efectuarea deparazitării specifice mai devreme faţă de alţi ani.

Pe fondul sesizărilor, Direcţia de Sănătate Publică Arad a publicat un set de recomandări pe care oamenii ar trebui să le urmeze pentru a se feri de înţepături, iar Primăria Arad a anunţat că va aplica tratamentul de dezinsecţie terestru în perioada 1 - 5 aprilie.

Potrivit DSP, în Europa, bolile transmise de căpuşe la oameni sunt encefalita de căpuşe, boala Lyme (borelioza), febra recurentă, febra hemoragică Crimeea-Congo. Riscul de infecţie este mai mic atunci când căpuşa este detectată şi îndepărtată imediat.

"Deoarece căpuşele sunt foarte mici şi, de obicei, muşcătura lor nu este dureroasă, acestea pot trece uşor neobservate pe corp. De aceea, este important să vă controlaţi cu atenţie după ce aţi vizitat locuri în care pot exista căpuşe. Controlaţi tot corpul, acordând atenţie specială zonei axilare, inghinale, picioarelor, zonei ombilicale, gâtului şi capului. În caz de muşcătură, notaţi data la care aţi fost muşcat de căpuşă şi în perioada următoare fiţi atent la simptome caracteristice bolilor transmise de căpuşe. În cazul în care vă îmbolnăviţi în termen de o lună de la data muşcăturii, trebuie să informaţi medicul despre data şi locul acesteia", a transmis DSP.

Biologul Gabriel Herlo a declarat că în acest an căpuşele s-au dezvoltat mai repede pe fondul vremii calde.

"Vremea a fost neobişnuit de caldă începând cu luna februarie, iar asta a condus şi la apariţia căpuşelor mai devreme", a spus biologul.

Garda de Mediu Arad a publicat o analiză potrivit căreia temperatura medie lunară a aerului pe ţară, în februarie 2024, a fost de 7,3 grade Celsius, fiind astfel cea mai mare începând cu anul 1901.

"Iarna 2023-2024 a fost cea mai caldă iarnă din România, din intervalul 1901-2024, având o temperatură medie pe ţară de 3,8 °C. Astfel, a fost depăşit recordul anterior, respectiv iarna 2022 - 2023, când temperatura medie sezonieră pe ţară a avut valoarea de 3,1 °C". 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Ixodic,Tick,Attack,Close,Up.,Macro,Photo.,Focus,On,A
Un virus transmis de capuşe, descoperit relativ recent, se răspândeşte în Europa
A,Tick,Is,Sitting,On,The,Finger,Of,Man,In
Primăria Capitalei începe tratamentele pentru combaterea căpușelor
Parcul Cișmigiu
Val de bucureșteni mușcați de căpușe. Recomandările medicilor
dezinsectie capuse
S-au înmulțit căpușele!
Partenerii noștri
Digi24 La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de...
DigiSport ”Au fost incidente înaintea jocului?” Alexandru Cândea, oficial FRF: ”Fanii s-au strâns în centrul orașului!”
”Au fost incidente înaintea jocului?” Alexandru Cândea, oficial FRF...
PeRoz Mihai Albu, sprijinit de iubita medic în lupta cu cancerul. A aflat diagnosticul de la ea, chiar în ziua în care fratele lui a murit
Mihai Albu, sprijinit de iubita medic în lupta cu cancerul. A aflat...
Film Now Orlando Bloom, dezvăluiri despre Johnny Depp la filmările pentru seria „Pirații din Caraibe”. Comportamentul actorului american l-a uimit
Orlando Bloom, dezvăluiri despre Johnny Depp la filmările pentru seria...
Digi World Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!” Artista într-o formă de invidiat
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Turkish President Recep Tayyip Erdogan
Erdogan susţine că Turcia va fi următoarea ţintă a Israelului după o eventuală victorie...
Robert Fico
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat după o ședință de guvern. Luat de pe jos de...
Taylor Swift
Turneul lui Taylor Swift ar putea să aducă aproape 1 miliard de lire sterline în economia...
Miami Open Presented by Itau 2024 - Final Day
Cea mai nouă piesă interpretată de Shakira, aleasă melodia oficială a turneului de fotbal Copa...