Acum la Digi FM AMY MACDONALD - This is the life

Ionuț Radu, mesaj pentru fani: „Ne-ați făcut să ne simțim eroi”

ionut radu2

România a fost eliminată dramatic de Germania în semifinalele europeanului de tineret din Italia şi San Marino. Tricolorii au fost conduși cu 1-0, au revenit și au făcut 2-1, dar au primit golurile eliminării de la turneul final în minutul 90.

Susținută de peste 10 mii de români din tribune și de milioane din față televizoarelor, echipa națională a început fără inhibiții deși avea în față campioană en-titre.

Deşi drumul lor s-a oprit în semifinale, elevii lui Mirel Rădoi au reuşit o performanţă unică: au terminat pe primul loc o grupă de foc şi s-au calificat la Jocurile Olimpice de anul viitor.

Ionuț Radu, portarul naționalei de tineret a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj adresat fanilor români:

„Nu s-a terminat cum ne-am dorit, am fi vrut mai mult, adică totul pentru că așa suntem noi. Atât s-a putut, din păcate. Eu sunt sigur că vom mai trăi astfel de veri, vom lupta și ne vom bucura din nou împreună.

Cu ce rămânem după acest turneu? Cu mândria că v-am avut alături de noi și că împreună ne-am simțit invincibili. Am privit fiecare adversar în ochi cu mândrie, i-am arătat că nu ne temem, l-am făcut să simtă că România e puternică! Am spus la început că România va uimi la acest turneu. Așa a fost, dar am realizat asta împreună. Atunci când am simțit că nu mai putem, am primit energie de la voi. Am jucat toate meciurile cu inima! Ne-ați făcut să ne simțim eroi, dar nu știți că fiecare dintre voi a fost un erou pentru noi.

Un capitol din cartea de istorie s-a încheiat azi, dar urmează altul și apoi altul. Nu ne vom opri aici, vă promitem asta! Suntem România și nu există adversar mai mare decât visul nostru: dorința de a face performanță! Aveți încredere!

HAI ROMÂNIA!”

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
radu paraschivescu
Radu Paraschivescu, după meciul Macedonia de Nord - România: O echipă care a fost dominată de...
radoi 2
Mirel Rădoi: „Eu sunt nebunul care se gândește că putem câștiga o medalie olimpică!"
Mircea Lucescu
Mircea Lucescu: „Este complet inacceptabil din partea cluburilor să refuze participarea...
romania u21
Echipa națională de fotbal U21 a României s-a calificat la Euro 2021
Te-ar putea interesa și
u21
România U21 a învins Malta U21 cu 3-0
nationala u21
România U21 - Finlanda U21 3-1. Adrian Mutu: „Unde n-au ajuns cu picioarele, au ajuns cu inima”
romania u 21 4
Alexandru Pașcanu, după egalul contra Irlandei de Nord U21: „Când am văzut ce e aici mi s-a...
romania u21 2
Naționala României U21 a învins Finlanda cu 4-1
Partenerii noștri
Digi24 Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin zile cu averse, grindină și vijelii
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii...
DigiSport Dramatic! Echipa retrogradată s-a decis după al cincilea criteriu de departajare
Dramatic! Echipa retrogradată s-a decis după al cincilea criteriu de...
PeRoz Jane Seymour, topită după iubitul la care nici nu mai spera: "Nu credeam că voi mai avea o relație. El e cel mai iubitor bărbat"
Jane Seymour, topită după iubitul la care nici nu mai spera: "Nu credeam...
Film Now Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei, la Festivalul de Film de la Cannes 2024
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea pleca în vacanță. Minciuna a avut, în schimb, picioare scurte: „Mă aştept să...”
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la...
ProFM Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată ca o tânără de 30
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Manchester City v West Ham United - Premier League - Etihad Stadium
Manchester City, campioană a Angliei pentru al patrulea an consecutiv
Congressional Black Caucus Foundation Annual Legislative Conference National Town Hall
Sean „Diddy” Combs recunoaşte că a bătut-o pe fosta sa iubită Cassie, după apariția imaginilor...
International Tennis Match - Internazionali BNL D'Italia, Rome, Italy - 19 May 2024
Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:,Smurd,Ambulance,Van.,Smurd,Is,An
Trei persoane au murit în urma unui accident pe DN 24, în care au fost implicate două...