Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu MARK RONSON FEAT BRUNO MARS - Uptown Funk

L. Orban: „Moțiunea de cenzură va fi depusă în următoarele zile, cu sau fără sprijinul UDMR”

Ludovic Orban

Liberalii anunță că vor depune moțiunea de cenzură în umătoarele zile, chiar dacă nu s-au încheiat negocierile pentru susținerea demersului. 

Pentru demiterea Cabinetului actual, e nevoie și de sprijinul UDMR și de al unei părți din parlamentarii PSD-ALDE.

PNL consideră că Guvernul Dăncilă este cel mai prost din istoria României și trebuie înlocuit cu un guvern mult mai bun, un guvern care să aibă capacitatea să exercite în cele mai bune condiții președinția Consiliului UE și care să aducă beneficii maxime de pe urma acestei misiuni pe care o avem - de a asigura conducerea la nivel european în cele șase luni de zile începând cu 1 ianuarie. Am mandatat liderii grupurilor parlamentare ale PNL să finalizeze textul și să depună moțiunea de cenzură în cursul acestei săptămâni, astfel încât până la sfârșitul săptămânii moțiunea să fie depusă, a declarat liderul liberalilor.

La finalul ședinței Biroului Executiv al PNL, Ludovic Orban a subliniat că își dorește ca România să aibă un guvern „care să ne facă cinste atunci când ne reprezintă pe plan internațional și european, nu un guvern care să ne facă de râs la fiecare apariție publică”.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Ludovic Orban
Ludovic Orban a fost ales preşedinte al Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii
Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, ironizat după ce s-a pozat la metrou: „Cum...
Ludovic Orban
Ludovic Orban, întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale: „Evident că sunt hotărât...
ciuca
Nicolae Ciucă, despre candidatura la prezidenţiale: „Dacă partidul va solicita acest lucru...
Te-ar putea interesa și
catalin cîrstoiu
Cătălin Cîrstoiu spune că nu are de gând să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei...
Ludovic Orban
Orban, despre colaborarea pentru alegerile locale: Am discutat de principiu să ne unim forţele...
Ciuca and Ciolacu, Romanian governing coalition leaders, Bucharest, Romania
Nicolae Ciucă: „La europarlamentare am decis să avem liste comune”
zamfir
Daniel Zamfir (PSD): Deja a devenit agasantă insistenţa cu care colegii de guvernare vor să...
Partenerii noștri
Digi24 O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
DigiSport Irina Begu - Madison Keys, Live Video, 12:00, DGS 2. Sorana Cirstea - Alexandra Eala, Live Video, 16:00, DGS 2
Irina Begu - Madison Keys, Live Video, 12:00, DGS 2. Sorana Cirstea...
PeRoz Celine Dion, prima ședință foto de când are probleme grave de sănătate: "Muncesc cu tot ceea ce poate corpul și sufletul meu"
Celine Dion, prima ședință foto de când are probleme grave de sănătate...
Film Now De ce nu și-a dorit regizorul James Cameron o piesă în "Titanic". Nici Celine Dion nu a vrut inițial să cânte "My Heart Will Go On"
De ce nu și-a dorit regizorul James Cameron o piesă în "Titanic". Nici...
Digi World Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu...
ProFM Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3 săptămâni"
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
bilute magnetice
O fetiță, originară din România a murit după ce a înghițit biluțe...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Petre Roman soseste la sediul Parchetului General, citat in dosarul Mineriadei din 1990, in Bucuresti, 25 aprilie 2024. Inquam Photos / George Calin
Fostul premier Petre Roman, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din...
Slovenia
Premieră în România. Mai multe containere anti urs, produse şi testate în Slovacia, vor fi...
Vizual 2_DIGI_Skyshowtime
SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu DIGI România
vreme finlanda, grecia
Vremea ciudată de la sfârșit de aprilie a adus zăpadă de 20 cm la Helsinki și un nor de praf...