Acum la Digi FM Audienta nationalã LIVE - ON AIR

A fost activat planul roșu de intervenție în Suceava, după un accident în care au fost implicate 10 persoane

accident dn2
Accident în lanț în Suceava. / Foto: news.ro

Trei autoturisme în care se aflau 1o persoane au fost implicate într-un accident în lanţ produs pe DN2, în judeţul Suceava. Având în vedere numărul mare al persoanelor implicate, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.

Două dintre cele trei persoane evaluate sunt transportate la unitatea de primiri urgenţe Suceava, transmite ISU Suceava, iar cea de-a treia victimă refuză transportul la spital.

Accidentul a avut loc pe DN2, pe raza localităţii Dănila.

„Din cauza numărului mare de persoane implicate, pentru gestionarea eficientă a intervenţiei, la nivelul judeţului Suceava s-a activat planul roşu de intervenţie”, anunţă ISU Suceava.

La locul accidentului intervin pompierii militari cu patru ambulanţe SMURD, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, două autospeciale folosite pentru transport personal şi victime multiple, precum şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

„În eveniment au fost implicate 10 persoane, trei dintre acestea (femei), cu diferite politraumatisme, conştiente şi cooperante, sunt monitorizate de către resursele medicale trimise la faţa locului”, precizează reprezentanţii ISU Suceava, conform news.ro.

Două dintre cele trei persoane evaluate sunt transportate la unitatea de primiri urgenţe Suceava, transmite ISU Suceava. Cea de-a treia victimă refuză transportul la spital.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Accident pe platoul de filmare al peliculei lui Eddie Murphy/ Profimedia
Accident pe platoul de filmare al peliculei lui Eddie Murphy. Mai mulţi membri ai echipei au...
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Un bărbat de 39 de ani a căzut de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei, după ce i s-ar fi...
Două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor/ Profimedia
Două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor. Zece militari și-au pierdut...
Atacul teroriștilor Hamas la festivalul din Israel/ Profimedia
O tânără care a supraviețuit atacului Hamas de la festivalul Nova a lovit doi pietoni și a...
Te-ar putea interesa și
New,Born,Baby,Feet,On,White,Blanket,In,Hospital
Bebeluş din Suceava, ucis și ascuns în mașina de spălat
Maşina ambasadei Indiei a fost lovită de tren/ Sursă foto: codlea-info.ro
Maşina ambasadei Indiei a fost lovită de tren. Autoturismul a rămas blocat pe calea ferată...
Două avioane s-au ciocnit pe Aeroportul Heathrow din Marea Britanie/ Foto: X
Incident la aeroportul Heathrow: Un avion Virgin Atlantic a acroşat o aeronavă British Airways
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Cinci tineri au fost răniţi după ce un autoturism condus de un adolescent fără permis, băut şi...
Partenerii noștri
Digi24 O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
DigiSport Gigi Becali vrea TREI jucători de la Farul! Câți bani i-a plătit până acum lui Gică Hagi pe transferuri
Gigi Becali vrea TREI jucători de la Farul! Câți bani i-a plătit până acum...
PeRoz O relație complicată. Copiii lui Nicole Kidman din mariajul cu Tom Cruise nu i-au fost alături când a fost onorată cu premiul AFI
O relație complicată. Copiii lui Nicole Kidman din mariajul cu Tom Cruise...
Film Now Rita Moreno, dezvăluiri despre problemele cu care se confruntă la 92 de ani: „Nu este ușor deloc!” Cine este persoana pe care o sună când are nevoie de ajutor
Rita Moreno, dezvăluiri despre problemele cu care se confruntă la 92 de...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Oana Radu, dezvăluiri despre transformarea ei fizică: „I-am cerut mamei să vândă casa!” Artista își dorea să slăbească cu orice preț
Oana Radu, dezvăluiri despre transformarea ei fizică: „I-am cerut mamei să...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Codin Maticiuc
Codin Maticiuc, reacție după ce a fost acuzat că sustrage bani din...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
salma (28)
Salma Hayek a făcut show, alături de Madonna, pe scenă în Mexic: „O noapte de neuitat”
Solemn Opening Session of the Cortes Generales of the XV Legislature in the Congress of Deputies
Premierul spaniol Pedro Sanchez anunţă că rămâne la putere
Gérard Depardieu/ Profimedia
Gérard Depardieu a fost convocat la Poliţie pentru a răspunde acuzaţiilor de agresiune sexuală
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Veteranilor de Război: „Avem un loc pe care să-l numim acasă...