Acum la Digi FM Alex Vidia STROMAE - Alors On Danse

Un bărbat din Giurgiu, prins la volan fără permis pentru a noua oară

politia-masina-3-2
Mașină de poliție

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din Giurgiu a fost reţinut de poliţiştii Biroului Rutier, după ce a fost depistat în trafic fără permis de conducere. În ultimii şase ani, acesta mai fusese prins de opt ori pentru aceeaşi faptă.

„Poliţiştii Biroului Rutier au depistat un bărbat, în vârstă de 49 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, pe şoseaua Alexandriei, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul în cauză a fost condamnat anterior pentru infracţiuni la regimul rutier, săvârşind în perioada 2017-2019 alte opt infracţiuni, dintre care cinci de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi trei infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului, iar în anul 2022 a săvârşit încă trei infracţiuni de conducere fără permis”, se arată într-un comunicat al IPJ Giurgiu, citat de Agerpres.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată, cu propuneri procedurale.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
O sală de jocuri din judeţul Giurgiu a ars din temelii. Poliţia a deschis dosar penal
profimedia-0760782782
Șoferii ar putea fi amendați pe baza imaginilor filmate de alți șoferi. Proiect
Un proiectil exploziv trasor a fost găsit în pădurea Vlad Ţepeş/ Foto: News.ro
Un proiectil exploziv trasor a fost găsit în pădurea Vlad Ţepeş din Giurgiu
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Cinci tineri au fost răniţi după ce un autoturism condus de un adolescent fără permis, băut şi...
Te-ar putea interesa și
droguri
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au găsit aproape un kilogram de cocaină sub bancheta...
accident
Trei răniţi, în urma unui accident produs duminică seară, în municipiul Giurgiu
Bucharest,,Romania,-,March,25,,2020:,Romanian,Road,Police,Officer
Şofer scos cu forţa din maşină, după o urmărire în trafic. Avea permisul suspendat și conducea...
Group,Of,Young,People,With,Raised,Arms,Dancing,In,Night
Petrecere cu înjurături și mesaje împotriva școlii și a profesorilor la o petrecere a...
Partenerii noștri
Digi24 Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin zile cu averse, grindină și vijelii
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii...
DigiSport CS Dinamo a cucerit Cupa României la handbal masculin
CS Dinamo a cucerit Cupa României la handbal masculin
PeRoz Jane Seymour, topită după iubitul la care nici nu mai spera: "Nu credeam că voi mai avea o relație. El e cel mai iubitor bărbat"
Jane Seymour, topită după iubitul la care nici nu mai spera: "Nu credeam...
Film Now Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei, la Festivalul de Film de la Cannes 2024
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea pleca în vacanță. Minciuna a avut, în schimb, picioare scurte: „Mă aştept să...”
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la...
ProFM Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată ca o tânără de 30
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
F1 Emilia-Romagna Grand Prix 2024, Imola, Italy - 19 May 2024
Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna
Iranian president Ebrahim Raisi during a live TV interview in Tehran
Un elicopter prezidenţial iranian, implicat într-un incident aviatic. Soarta preşedintelui...
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Crimă în Sibiu. Tânărul care şi-a ucis iubita în vârstă de 21 de ani le-a spus anchetatorilor...
papa (8)
Papa Francisc: Încercarea de uniformizare a opiniilor provoacă tensiuni şi violenţe