Acum la Digi FM DELIA - Ramai(Beatmix)

Gabriela Firea anunță discuții, la Primăria Capitalei, despre organizarea mitingului „Diaspora acasă”

gabriela firea

Gabriela Firea se va întâlni luni, 23 iulie, cu reprezentanții instituțiilor responsabile de siguranța publică.

Conform unui comunicat al Primăriei Generale, se va discuta „posibilitatea organizării în deplină siguranță a unui eveniment de amploarea celui anunțat" de diasporă pentru 10 august.

Totul este posibil dacă organizatorul își asumă responsabilitățile, susține Firea, care vrea să pună la punct, cu reprezentanții SRI, SIE, ai Prefecturii, Poliției Capitalei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Serviciului de Ambulanță, detalii organizatorice cum ar fi accesul la spitalele din zonă, afluirea și defluirea participanților sau circulația ambulanțelor.

Vicepreședintele PSD acuză USR și PNL că vor să politizeze și să confiște acțiunea românilor din afara granițelor.

Vă amintim că Federația Românilor de Pretutindeni a anunțat că intenționează să organizeze un miting în Piața Victoriei, pe 10 august. Documentația depusă la Primăria Generală de organizatori a primit aviz negativ din partea viceprimarului general Aurelian Bădulescu, pe motiv că un milion de participanți ar perturba grav activitatea și libera circulație în București.

Florin Țîra, unul dintre organizatori, a spus, pentru Digi FM, că refuzul primăriei nu îi va împiedica pe românii din diasporă să vină pe 10 august în Capitală.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
Andrei Ionu�› Pandele in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe
Etapa 5 din SuperLiga (Liga 1): Meciuri tensionate și derby-ul...
Atacul teroriștilor Hamas la festivalul din Israel/ Profimedia
O tânără care a supraviețuit atacului Hamas de la festivalul Nova a...
Taylor Swift/ Foto: Instagram
Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate...
Pe aceeași temă
florin citu functionare coalitie digi24
Florin Cîţu spune că alegerea lui Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei e o greşeală...
cirstoiu, rafila
Profesorul Rafila nu-şi aminteşte de studentul Cîrstoiu: Am avut mii. L-am întrebat ce notă a...
Bucharest, Romania - 4th Mar, 2024: Nicusor Dan, the Mayor of Bucharest, visit a multi-family housing block, built in the 50s, in Baltagului street no. 17, sector 5, where the Capital City Hall begins the consolidation works, with funds from the National
Nicuşor Dan: Începem evaluarea preliminară a imobilelor din Bucureşti pentru riscul seismic...
catalin cîrstoiu
Cătălin Cîrstoiu răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate: „Ce frumoase ar fi campaniile...
Te-ar putea interesa și
Nicușor Dan și Gabriela Firea
Gabriela Firea, declarații dure despre Nicușor Dan: „Nici măcar o roată nu s-a mai cumpărat în...
Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, ironizat după ce s-a pozat la metrou: „Cum...
cătălin cîrstoiu
Cătălin Cîrstoiu, despre declarația sa de avere: "De mai bine de 20 de ani, împreună cu soţia...
catalin cîrstoiu
Cătălin Cîrstoiu spune că nu are de gând să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei...
Partenerii noștri
Digi24 Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la...
DigiSport Avantaj pentru FCSB, după Farul - CFR 5-1: ”roș-albaștrii”, tot mai aproape de adjudecarea titlului
Avantaj pentru FCSB, după Farul - CFR 5-1: ”roș-albaștrii”, tot mai...
PeRoz Ce a postat Alina Sorescu pe Instagram în ziua în care Alexandru Ciucu a fost surprins cu o altă femeie. Fanii: Ești cea mai frumoasă
Ce a postat Alina Sorescu pe Instagram în ziua în care Alexandru Ciucu a...
Film Now Megan Fox, imaginea care a creat isterie printre fani: „Cine este asta?” Cum arată actrița fără machiaj
Megan Fox, imaginea care a creat isterie printre fani: „Cine este asta?”...
Digi World Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au...
ProFM Lino Golden s-a căsătorit civil cu aleasa lui. Primele imagini cu tinerii îmbrăcați la patru ace, în alb și negru
Lino Golden s-a căsătorit civil cu aleasa lui. Primele imagini cu tinerii...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
Cătălin Cîrstoiu
Cine este soția lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul din partea PSD-PNL la...
Ultimele știri din matinal
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Doctorul Adrian Marinescu
Cum să te aperi de ploșnițe (păduchii de pat): Sfaturi de la doctorul Adrian Marinescu
Ultimele știri
catalin cirstoiu
Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: „Mandatul meu este pe masa coaliţiei”
David Popovici
David Popovici, magistral la Naţionalele de la Otopeni. El s-a impus şi la 400 m liber: “Nu e...
Heavy rains negatively affect daily life in UAE
Inundaţii în Emirate: Trei lucrători filipinezi au murit, iar traficul aerian este în...
Parlamentul European
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I și-a anunțat candidatura pentru Parlamentul European