Acum la Digi FM JUSTIN TIMBERLAKE - Selfish

Medicul cardiolog curant al lui Marian Drăgulescu: Nu există nicio reținere să participe la Campionatul European

dragulescu

În luna iunie, gimnastul Marian Drăgulescu a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă și a fost tratat la Centrele de Excelență ARES, printr-o intervenție minim invazivă (o ablație). Ablația presupune introducerea unor catetere prin venele femurale și înaintarea lor până la nivelul inimii, în atriul stâng, unde sunt localizate cel mai adesea aritmiile complexe. Utilizând o sursă de energie, cateterele ”ard” focarele electrice răspunzător de producerea artimiei.

Gimnastul român a beneficiat de investigații amănunțite înainte și după intervenție. A fost investigat cu ajutorul unui holter EKG de patru ori după intervenția de ablație. Toate investigațiile au arătat că aritmia a fost complet tratată.

”Din punct de vedere medical, domnul Drăgulescu a fost tratat excepțional, a fost monitorizat de mai multe ori decât un pacient normal, tocmai pentru că stilul său de viață, ca sportiv de performanță, impune alte condiții față de un om obișnuit. Targetul lui și al nostru este ca el să participe la Olimpiada de la Tokio în condiții optime. Am semnat un document că este apt de a face activitate sportivă de performanță și din punctul nostru de vedere nu există niciun impediment sau o reținere de a face orice activitate fizică susținută și de a participa la Campionatul European de la Glasgow” a declarant dr. Oren Iancovici, medicul cardiolog curant al sportivului.

Aritmiile cardiace apar la sportivii de performanță dar și la oameni obișnuiți, de la copii de 4,5 ani, până la adulți. Ele nu pun viața în pericol, însă în timp pot afecta calitatea vieții și, netratate, pot duce la afecțiuni cardiovasculare mai grave. În cazul gimnasului Marian Drăgulescu, s-a optat pentru tratarea aritmiei pentru ca aceasta să nu afecteze performanțele inimii sale în viitor, iar sportivul să poată concura la capacitate maximă la viitoarele competiții sportive.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
Andrei Ionu�› Pandele in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe
Etapa 5 din SuperLiga (Liga 1): Meciuri tensionate și derby-ul...
Atacul teroriștilor Hamas la festivalul din Israel/ Profimedia
O tânără care a supraviețuit atacului Hamas de la festivalul Nova a...
Taylor Swift/ Foto: Instagram
Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate...
Pe aceeași temă
simona amanar
Simona Amânar, încrezătoare în gimnastele care ne vor reprezenta la JO de la Paris: "Cu...
Simona Amânar, Andreea Răducan și Maria Olaru
Andreea Răducan ar fi mulțumită dacă s-ar recunoaște oficial că medalia de aur de la JO de la...
Belgium: GYMNASTICS ANTWERP WORLDS FINALS SUNDAY
Sabrina Voinea, la un pas de podium la Mondiale, la doar 16 ani: „Cel mai bun sol din viaţa...
Simone Biles
Simone Biles a devenit cea mai decorată gimnastă din istorie. Revenire spectaculoasă după doi...
Te-ar putea interesa și
Sabrina Voinea
Sabrina Voinea, gimnasta de 15 ani care s-a întors de la Cupa Mondială cu două medalii de aur...
sabrina
Gimnasta Sabrina Maneca Voinea a câștigat două medalii de aur la Cupa Mondială de la Doha...
Marian Drăgulescu
Câți bani primește Marian Drăgulescu de la stat, lunar, ca rentă viageră. Are 31 de medalii...
marian drăgulescu
Marian Drăgulescu își deschide academie de gimnastică. Cât a investit, din economiile lui...
Partenerii noștri
Digi24 Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte de a cumpăra de pe aceste platforme Citește mai
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă...
DigiSport Înlocuitorul lui Kylian Mbappe vine de la Barcelona! PSG a pregătit oferta: 200.000.000€
Înlocuitorul lui Kylian Mbappe vine de la Barcelona! PSG a pregătit...
PeRoz Porecla pe care i-a dat-o prințul Philip lui Meghan Markle. Bunicul lui Harry știa totul: „Se pricepea să citească oamenii”
Porecla pe care i-a dat-o prințul Philip lui Meghan Markle. Bunicul lui...
Film Now Dominic West, la peste 3 ani de când s-a sărutat în public cu Lily James, deși era căsătorit: "A fost extrem de stresant pentru soția și copiii mei"
Dominic West, la peste 3 ani de când s-a sărutat în public cu Lily James...
Digi World El e pensionarul care susține că are vârsta biologică a unui bărbat de 38 de ani. Ce face zilnic pentru "a întineri" și care e scopul lui suprem
El e pensionarul care susține că are vârsta biologică a unui bărbat de 38...
ProFM Celine Dion a dezvăluit motivul pentru care a purtat un palton lung pe scena de la Grammy, în februarie: M-a ajutat să mă ascund puțin
Celine Dion a dezvăluit motivul pentru care a purtat un palton lung pe...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
Etilotest, test pentru condus beat la volan, șofer băut în auto cu alcool
Un bărbat de 40 de ani, acuzat că a condus de mai multe ori în stare de...
Ultimele știri din matinal
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Doctorul Adrian Marinescu
Cum să te aperi de ploșnițe (păduchii de pat): Sfaturi de la doctorul Adrian Marinescu
Ultimele știri
nasty
"Nasty", pelicula despre viața și cariera lui Ilie Năstase, selectată la Festivalul de Film de...
Romania v Armenia - UEFA U21 Euro Championship 2025 Qualifying, Bucharest - 13 Oct 2023
Burleanu, despre prelungirea contractului cu Edi Iordănescu: Sentimentul pe care îl avem e că...
Basket,With,Brushes,,Rags,,Natural,Sponges,And,Cleaning,Products.,Modern
Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţile casnice. Cum...
trump (21)
Donald Trump a asistat la deschiderea propriului proces penal, primul de acest fel al unui...