Acum la Digi FM Digi FM ROBIN SCHULZ AND FELIX JAEHN FEAT ALIDA - One More Time

Ministrul Sănătății, la șapte ani de la Colectiv: „O situaţie cu număr mare de victime nu poate rezolva nicio ţară!”

Alexandru Rafila
Credit foto: Captură Digi 24

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, susține, la șapte ani de la tragedia din clubul Colectiv, că situația paturilor de mari arși nu este una ce poate fi rezolvată dintr-odată, însă acum suntem mai bine pregătiți decât în urmă cu șapte ani, scrie News.ro.

În cadrul unui interviu, ministrul Sănătății a susținut că s-au făcut progrese în ceea ce privește situația paturilor de mari arși.

”E o problemă care nu poate fi rezolvată dintr-o dată, au existat însă progrese sensibile faţă de momentul de acum câţiva ani când din nefericire o tragedie a dus la un număr mare de victime, multe dintre ele care nu au putut fi tratate corespunzător, sau care au fost transferate în facilităţi din alte ţări dar prea târziu”.

„În momentul de faţă, la nivelul ţării noastre există aproape 300 de paturi pentru pacienţii cu arsuri. Nu asta este important, ci cele pentru marii arşi, atunci când o suprafaţă mare din corp este afectată de arsuri de diferite grade dar care pun în viaţa în pericol, nu numai imediat, ci şi în perioada următoare acestei combustii, pentru că susceptibilitatea la infecţii este foarte mare şi atunci mediul în care aceşti pacienţi sunt îngrijiţi trebuie să fie un mediu extrem de bine controlat din punct de vedere microbiologic”, spune Alexandru Rafila.

”Probabil că ne apropiem de 30 de paturi de mari arşi, există proiecte în derulare în mai multe centre din ţară, aş menţiona doar Târgu Mureş, Timişoara, Spitalul Grigore Alexandrescu pentru că organizăm astfel de centre şi pentru copii, deja în unele din aceste centre există paturi dar se va mări capacitatea, de exemplu, la Timişoara, de la 5 la 9 paturi, par puţine, ele nu sunt puţine pentru că sunt paturi care au instalaţii complexe care permit îngrijirea pacientului printr-un risc redus de infecţie.”, a mai declarat ministrul Săntății, care a explicat că astfel de centre sunt și în București, la Floreasca și la Bagdasar, dar și la Iași, Timișoara, Târgu Mureș și Craiova.

Totodată, cazul unei tragedii cu multe victime, nu poate exista în România o capacitate de tratament nelimitată, spune Ministrul Sănătăţii, pentru că este nevoie şi de personal calificat care să îngrijească victimele. În acest sens, mecanismele de cooperare cu alte state sunt esenţiale.

„Este adevărat, nu poţi să ai o capacitate de tratament nelimitată, e o problemă legată nu numai de investiţia în sine, ci şi de resursa umană calificată ca să îngrijească aceşti pacienţi, o situaţie din aceasta de urgenţă, cu un număr foarte mare, zeci sau sute de victime, nu o poate rezolva nicio ţară şi din cauza asta acordurile de colaborare cu alte ţări sunt foarte importante”, explică Alexandru Rafila.

Ministrul sănătăţii spune că, „în sfârşit, după ani de zile definitivăm şi vom semna foarte curând memorandumul de înţelegere cu autorităţile belgiene pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri. Adică să existe un cadru instituţional, un cadru de urgenţă”.

Pe 30 octombrie 2015 a avut loc tragedia de la Clubul Colectiv din Bucureşti, cel mai mare incendiu produs într-un club din ţară şi cel mai mare accident după anul 1989, soldat cu 64 de morţi şi 163 de răniţi.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
cirstoiu, rafila
Profesorul Rafila nu-şi aminteşte de studentul Cîrstoiu: Am avut mii. L-am întrebat ce notă a...
rafila1
Ministrul Sănătății, despre doctorița care a depus plângerile privind decesele suspecte: „Nu...
Bucharest, Romania - July 04, 2022: Alexandru Rafila, Romanian Health Minister, holds a press conference.
Ministrul Alexandru Rafila, după ce a mers cu Corpul de Control la Spitalul Sf Pantelimon...
Bucharest, Romania - July 04, 2022: Alexandru Rafila, Romanian Health Minister, holds a press conference.
Rafila: Spitalul Colentina a funcţionat două luni fără autorizaţie sanitară. O reformă a...
Te-ar putea interesa și
Doctor.
Ministrul Rafila: Finanţarea spitalelor să fie bazată pe costuri reale şi pe performanţa în...
Bucharest, Romania - July 04, 2022: Alexandru Rafila, Romanian Health Minister, holds a press conference.
Alexandru Rafila şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile europarlamentare: „Am...
Drip,On,The,Background,A,Hospital,Corridor,Concept
Numărul cazurilor de gripă a scăzut cu până la 15 la sută în ultima săptămână: „Până la...
Informal Meeting health ministers in Prague, Czech Republic - 07 Sep 2022
Rafila: Până la sfârşitul lunii februarie vom reintra în normal în ceea ce priveşte numărul...
Partenerii noștri
Digi24 După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace...
DigiSport A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj
A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte...
PeRoz "În niciun caz mamă-fiică, ci 2 surori". Fata Iuliei Albu se simte din ce în ce mai bine în fața camerei. Mikaela e superbă la 14 ani
"În niciun caz mamă-fiică, ci 2 surori". Fata Iuliei Albu se simte din ce...
Film Now Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă...
Digi World Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și...
ProFM Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc. Pozați într-o ieșire rară, în haine sport, ca o familie normală
Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
O fabrică de armament din Berlin a luat foc/ Foto: X
O fabrică de armament din Berlin a luat foc, generând un nor toxic...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Poşta Română livrează pensiile înainte de Sărbătorile de Paşte/ Shutterstock
Care sunt situațiile în care oamenii nu și-au primit pensiile până la Paște. „A fost un efort...
Billie Eilish/ Profimedia
Billie Eilish revine pe scenă. Artista a anunțat turneul mondial „Hit Me Hard and Soft”
Boris Johnson/ Profimedia
Boris Johnson nu a putut să voteze pentru că şi-a uitat acasă propria legitimaţie. Fostul...
Christine Wilson/ Foto: X
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni. Ce...