Acum la Digi FM EVE - Who s That Girl

Mitică Dragomir, la Digi FM: „Nemții au fost mai buni decât noi, trebuie să recunoaștem”

dragomir_15399100

Oboseala şi-a spus cuvântul în meciul cu Germania, a spus Mitică Dragomir, la matinalul Digi FM. Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de fotbal a lăudat totuşi performanţa tricolorilor mici. Dacă vrem să mai avem astfel de echipe trebuie să investim mai mult în juniorii noştri, a mai spus Mitică Dragomir.

„A fost o tristețe generală, nemții au fost mai buni decât noi, trebuie să recunoaștem. Avem obligația să vedem ce am greșit și ce avem de făcut pentru generațiile viitoare. Această generație a oferit oxigen.

Dacă Hagi nu va fi ajutat, se scufundă și el. Să se implice și Guvernul. Trebuie făcute câteva terenuri, nu stadioane, terenuri că nu au unde să joace.

Rădoi este foarte muncitor, nu trebuie să fii academician. Asta e o meserie. Până ieri a fost foarte inspirat. Oboseală și-a spus cuvântul. La penalty s-a frânt meciul.

Hagi e unul dintre cel mai bun jucător al lumii. Nici Maradona nu dădea și cu stângul și cu dreptul. Noi greșim că nu băgăm forță în jucători decât după 18 ani, englezii fac asta de la 14 ani.

Mijlocul terenului a căzut, în fața fundașilor centrali s-a creat un vid. Dacă avea inspirația să îl bage pe Nedelcu, două săptămâni dacă jucau nemții cu noi nu ne băteau.

Tot sportul s-a distrus, e la pământ. Ai mai văzut tu ministru la sport, după Crin Antonescu, să mai facă ceva?”, a spus Mitică Dragomir.

Poți asculta aici întreaga declarație:

00:00

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Paris,,Fr,,Jan,2023:,Paris,2024,Summer,Olympics,Flag,Waving
Ce vor mânca sportivii de la Jocurile Olimpice de la Paris. Printre delicatese se...
Muzeul Luvru se transformă în sală de sport/ Profimedia
Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris
ion tiriac si simona halep
Ion Țiriac: "Ar fi frumos ca Simona Halep să primească un wild card la JO drept compensaţie...
Jocurile Olimpice
Sportivii germani vor primi 20.000 de euro pentru o medalie de aur la Jocurile Olimpice şi...
Te-ar putea interesa și
Mary Mina este „Marea Preoteasă” care a aprins flacăra olimpică/ Profimedia
Cine e „Marea Preoteasă”, actrița care a aprins flacăra olimpică. Ceremonia a avut loc...
David Popovici
David Popovici plătește gărzile de corp de la JO din buzunarul lui și al echipei sale. Va sta...
Medaliile şi torţele pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris vor fi transportate în valize Louis Vuitton/ Foto: Twitter
Medaliile şi torţele pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris vor fi transportate...
Rikako Ikee
Înotătoarea japoneză Rikako Ikee, care a învins leucemia, s-a calificat la JO 2024 de la Paris
Partenerii noștri
Digi24 Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin zile cu averse, grindină și vijelii
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii...
DigiSport Dramatic! Echipa retrogradată s-a decis după al cincilea criteriu de departajare
Dramatic! Echipa retrogradată s-a decis după al cincilea criteriu de...
PeRoz Jane Seymour, topită după iubitul la care nici nu mai spera: "Nu credeam că voi mai avea o relație. El e cel mai iubitor bărbat"
Jane Seymour, topită după iubitul la care nici nu mai spera: "Nu credeam...
Film Now Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei, la Festivalul de Film de la Cannes 2024
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea pleca în vacanță. Minciuna a avut, în schimb, picioare scurte: „Mă aştept să...”
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la...
ProFM Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată ca o tânără de 30
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Manchester City v West Ham United - Premier League - Etihad Stadium
Manchester City, campioană a Angliei pentru al patrulea an consecutiv
Congressional Black Caucus Foundation Annual Legislative Conference National Town Hall
Sean „Diddy” Combs recunoaşte că a bătut-o pe fosta sa iubită Cassie, după apariția imaginilor...
International Tennis Match - Internazionali BNL D'Italia, Rome, Italy - 19 May 2024
Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:,Smurd,Ambulance,Van.,Smurd,Is,An
Trei persoane au murit în urma unui accident pe DN 24, în care au fost implicate două...