Acum la Digi FM Digi FM KARDINAL OFFISHALL FT. AKON - Dangerous

Papa Francisc renunţă să mai citească la audienţa publică de miercuri spunând că încă este răcit

Pope Francis during the General Audience
Papa Francisc. Profimedia

Papa Francisc a sărit peste momentul lecturii la audienţa sa săptămânală de miercuri, delegând sarcina unui consilier şi spunându-le credincioşilor că încă nu se simte bine, relatează Reuters.

Suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani, care a avut o serie de probleme de sănătate în ultima vreme, şi-a anulat întâlnirile de sâmbătă şi de luni din cauza a ceea ce Vaticanul a numit o uşoară răceală, relatează News.ro.

Duminică, el se adresase mulţimii din Piaţa Sfântul Petru în mod normal, pentru a transmite mesajul său Angelus.

"Dragi fraţi şi surori, sunt încă puţin răcit", a spus miercuri Papa Francisc, anunţând că altcineva va citi cateheza sa despre invidie şi lăudăroşenie, două dintre cele şapte păcate de moarte.

Lectura a fost de aproximativ o pagină. Mai devreme miercuri, papa nu citise nici discursul pregătit pentru întâlnirea cu o delegaţie de episcopii armeni, lăsând şi acesta în seama unui asistent, potrivit Vaticanului.

Papa a luat cuvântul la sfârşitul audienţei, având vocea răguşită şi tuşind puţin, pentru a-i saluta pe unii dintre credincioşi şi pentru a lansa apeluri la pace, aşa cum obişnuieşte. El a menţionat conflictele din Ucraina, Israel şi teritoriile palestiniene, precum şi recentele atacuri mortale împotriva unei biserici catolice şi a unei moschei din Burkina Faso, precum şi violenţele continue din Haiti. A condamnat, de asemenea, utilizarea minelor antipersonal, numindu-le "dispozitive diabolice" şi a reamintit că la 1 martie se împlinesc 25 de ani de la intrarea în vigoare a unei convenţii ONU care le interzice.

În decembrie, papa a fost nevoit să anuleze o călătorie planificată la reuniunea COP28 privind clima de la Dubai din cauza efectelor gripei şi a unei infecţii pulmonare.

În ianuarie, el nu a putut să termine un discurs din cauza unei "bronşite". Mai târziu, în cursul lunii, a declarat că se simte mai bine, în ciuda "unor dureri".

În tinereţe, în Argentina, ţara sa natală, papei Francisc i-a fost extirpat o parte dintr-un plămân.

Papa are, de asemenea, dificultăţi de mers şi foloseşte în mod regulat un scaun cu rotile sau un baston. Miercuri, el a ajuns la audienţa sa din interior într-un scaun cu rotile.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
papa (8)
Papa Francisc: Încercarea de uniformizare a opiniilor provoacă tensiuni şi violenţe
florin piersic
Florin Piersic, primul mesaj după problemele de sănătate care îl țin în spital de 2 săptămâni...
ITALY - POPE FRANCIS PARTICIPANTS IN THE ITALIAN CONFERENCE OF THE GEMERAL STATE ON NATALITY - 2024/5/10
Papa Francisc: O mamă nu trebuie pusă în situaţia de a alege între locul de muncă şi copii
Irinel Columbeanu/ Foto: Facebook
Unde va petrece Irinel Columbeanu Paștele. „Medicii i-au interzis”
Te-ar putea interesa și
Papa Francisc
Papa Francisc condamnă industria de armament: "E groaznic să câștigi bani din moarte"
mihaela tatu
Mihaela Tatu, mărturisiri despre cel mai greu moment din viața ei: „A fost prima dată când...
ITALY -POPE FRANCIS DELIVERS HIS BLESSING TO THE FAITHFUL DURING THE ANGELUS PRAYER AT ST PETER'S SQUARE IN THE VATICAN - 2024/4/14
„Apelul urgent” lansat de Papa Francisc: Destul cu războiul, cu atacurile și cu violenţa
Pope Francis leads the general audience at Paul VI Audience Hall
Papa Francisc, un nou apel la pace în Ucraina şi Orientul Mijlociu: „Să se oprească şi să...
Partenerii noștri
Digi24 "Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine...
DigiSport Răzvan Lucescu a așteptat 24 de ore, apoi a trecut la acuzații grave: "A făcut tot ce a putut să nu câștigăm!"
Răzvan Lucescu a așteptat 24 de ore, apoi a trecut la acuzații grave: "A...
PeRoz A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai...
Film Now Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost bulversat la început”
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Umbrelă în ploaie
Prognoza meteo pe două săptămâni. De când încep ploile însemnate cantitativ
admitere liceu
S-a publicat broșura pentru admiterea la liceu 2024. Informații utile din document
Prințul Paul
Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta
Tavi Colen/ Foto: Facebook
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp