Acum la Digi FM Ramon Cotizo BECKY G AND NATTI NATASHA - Sin Pijama

Parlamentul European ar putea lua măsuri financiare împotriva statelor care nu combat corupția

coruptie

Sub președinția română a Uniunii Europene, Parlamentul European ar putea stabili măsuri împotriva statelor membre care nu respectă independența justiției și nu combat corupția. Subiectul se află pe agenda primei sesiuni plenare a Legislativului, care va avea loc în următoarele trei zile la Strasbourg.

Potrivit unui proiect, europarlamentarii vor să înghețe plățile UE către statele membre care intervin în instanțele judecătorești sau care nu iau măsuri împotriva fraudei și a corupției. Și asta pentru că nerespectarea statului de drept ar pune în pericol gestionarea fondurilor europene.

Deşi sprijină în linii mari propunerea Comisiei, eurodeputaţii din comisiile de specialitate au adăugat garanţii pentru a se asigura că guvernele vor face plăți beneficiarilor finali, cum ar fi cercetătorii sau organizaţiile societăţii civile, chiar dacă finanţarea este suspendată.

De asemenea, proiectul prevede și bani pentru promovarea democrației, statului de drept și a drepturilor fundamentale în întreaga Uniune. Vorbim de mai bine de 1,8 miliarde de euro, bani ce vor putea fi cheltuiți în perioada 2021 - 2027.

Viorica Dăncilă va fi prezentă la Strasbourg, unde va prezenta priorităţile preşedinţiei României a Consiliului UE.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Parlamentul European
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I și-a anunțat candidatura pentru Parlamentul European
monica macovei
Monica Macovei, condamnată la 6 luni de închisoare cu supendare. Decizia nu este definitivă
Laura Codruța Kovesi
„Nu există țări curate”, atrage atenția șefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi
Dmitrij Medveděv, premiér, politik
Medvedev spune că rezoluţia PE privind aurul românesc este o „obrăznicie” şi că UE „nu poate...
Te-ar putea interesa și
Parlamentul European
PE a adoptat o rezoluţie prin care cere Federaţiei Ruse să returneze integral României...
Maia Sandu
Maia Sandu, la 2 ani de când Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE: "Mai avem...
Luminiţa Odobescu (2)
Luminiţa Odobescu: România susţine adoptarea unui nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Flags,Of,Hungary,Ukraine,And,European,Union,Waving,On,Pole
Financial Times: UE va sabota economia Ungariei dacă Budapesta blochează acordarea unui nou...
Partenerii noștri
Digi24 O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
DigiSport SOLD-OUT! Meciul de SuperLigă din runda următoare care se va juca cu ”casa închisă”
SOLD-OUT! Meciul de SuperLigă din runda următoare care se va juca cu ”casa...
PeRoz Prințesa Beatrice, extrem de tristă după moartea fostului iubit. Paolo ar fi fost dependent de droguri și de jocurile de noroc
Prințesa Beatrice, extrem de tristă după moartea fostului iubit. Paolo ar...
Film Now Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai tânără au atras toate privirile
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel...
Digi World Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu...
ProFM Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3 săptămâni"
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
Rainy,Day
Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
politist-1ecuson-politia-romana
Poliţist care urma să intre de serviciu în Maramureș, testat pozitiv la substanţe interzise. A...
The Moulin Rouge , Paris, France. It is a famous cabaret built in 1889, locating in the Paris red-light district of Pigalle
Aripile cabaretului Moulin Rouge s-au prăbuşit
bilute magnetice
O fetiță, originară din România, a murit după ce a înghițit biluțe magnetice. Mesajul mamei
Petre Roman soseste la sediul Parchetului General, citat in dosarul Mineriadei din 1990, in Bucuresti, 25 aprilie 2024. Inquam Photos / George Calin
Fostul premier Petre Roman, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din...