Acum la Digi FM Gabriel Cindea 50 CENT - P.I.M.P (censored)

Preşedintele Iohannis a promulgat o lege prin care schimbul de locuinţă să poată fi realizat oricând, în perioada de valabilitate a contractului de închiriere

klaus iohannis presidency
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 26/2019 pentru modificarea Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, transmite Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ promulgat are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.152/1999, astfel încât schimbul de locuinţă să poată fi realizată în orice moment, în perioada de valabilitate a contractului de închiriere, precum şi trecerea cheltuielilor pentru întreţinere, reparaţii curente, reparaţiile capitale, precum şi încheierea contractelor de asigurare a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor să fie în sarcina titularului contractului de vânzare cu plata în rate lunare egale, relatează News.ro.

De asemenea, a fost modificat şi art. 10 alin. (3¹) şi (7¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, în sensul instituirii prevederii că sumele necesare pentru decontarea de către beneficiari a bunurilor sau serviciilor ori lucrărilor executate sunt transferate de la bugetul de stat.

Pe 21 noiembrie 2019, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar pe 13 februarie 2024, votul Camerei Deputaţilor a fost decizional. 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Klaus Iohannis a primit-o la Palatul Cotroceni pe Ursula von der Leyen/ Foto: Facebook
Politico: Klaus Iohannis, cotat cu cele mai mari şanse pentru a-i lua locul preşedintei...
New,Born,Baby,Feet,On,White,Blanket
Mamele cu vârsta sub 15 ani, din Uniunea Europeană, provin din România în proporţie de 45%
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în Turcia/ Profimedia
Germanii de origine turcă, reacție dură după ce președintele Germaniei a tăiat și a mâncat un...
- European Summit March 2024 - 21/03/2024 - Belgium / Brussels / Brussels - Klaus Werner Iohannis. Heads of state round
Reacția lui Klaus Iohannis după retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa electorală: „E cert...
Te-ar putea interesa și
Praf saharian/ Foto: Shutterstock
Alertă ANM. Praf saharian deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri
White,Snowy,Forest,With,Trees,And,Vegetation,Covered,In,Snow.
Cod galben de ninsori în zona montană din 14 judeţe, începând de luni după-amiaza
costuri ale alimentelor din România vs. Japonia
Un japonez dezvăluie prețurile șocante la alimente din România. Cât costă un coș de...
Dan Negru/ Foto: Captură video Facebook
Dan Negru filmat într-una dintre cele mai frumoase și mai degradate clădiri din țară: „Am...
Partenerii noștri
Digi24 Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre...
DigiSport Marius Măldărășanu, discurs sincer: ”Nu știu dacă voi reuși să fac vreo performanță ca antrenor!”
Marius Măldărășanu, discurs sincer: ”Nu știu dacă voi reuși să fac vreo...
PeRoz Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că valorează de 1500 de ori mai mult. Ce era de fapt piesa
Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că...
Film Now Sofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger
Sofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi
Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Gabriela Firea
Ce scria pe tricoul purtat de Gabriela Firea când și-a depus candidatura...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
slujba biserica
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Slujbele care se țin de la Florii până la Paște
Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel
România, încă cinci medalii la Campionatele Europene de Canotaj
Joe Biden
Joe Biden, ironii la adresa lui Donald Trump: "Candidez împotriva unui băiețel de 6 ani"
ioana ginghina (2)
A fost vegetariană 8 ani, dar a renunțat de o lună. De ce făcut Ioana Ginghină această...