Acum la Digi FM Digi FM FELI - Ne Iubim

Rafila, despre o eventuală grevă în siatemul de sănătate: „Cred că ne-am înţeles asupra principalelor revendicări şi căutăm soluţii”

rafila1
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila (PSD), a anunţat că s-a înţeles cu sindicaliştii Federaţiei Solidaritatea Sanitară, care ameninţă cu greva generală, şi spune că vor fi scoase la concurs mii de posturi şi în curând va fi semnat şi contractul colectiv de muncă în care este prevăzut numărul de zile de concediu pentru personalul sanitar. Potrivit ministrului, plata gărzilor şi diferenţele salariale între asistenţi şi infirmieri vor fi reglementate în noua lege a salarizării.

”Noi suntem în legătură cu sindicatul Solidaritatea Sanitară, ne-am întâlnit chiar şi săptămâna trecută, deci nu este vorba de o lipsă de dialog, dimpotrivă, cred că ne-am şi înţeles asupra pincipalelor revendicări şi căutăm soluţii pentru ele. Unele dintre ele sunt comune cu Sanitas”, a declarat, duminică seară, la Prima News, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro. 

Potrivit acestuia, pentru a se ajunge la grevă generală în sistemul sanitar ar trebui ca ambele federaţii reprezentative la nivel de sector să declanşeze protestul.

Ministrul afirmă şi că vor fi făcute angajări în sistemul sanitar, în baza unui Memorandum.

Ministerul Sănătăţii va solicita 4.000 de posturi, iar Ministerul Dezvoltării va solicita 10.000 de posuri pentru unităţi sanitare aflate în subordinea autorităţilor locale şi judeţene.

Rafila a precizat şi că va fi emisă o ordonanţă care va reglementa numărul de zile de concediu pentru personalul sanitar, astfel că va putea fi semnat şi un nou contract colectiv de muncă.

Totuşi, mai sunt unele revendicări care îşi vor găsi rezolvarea în noua lege a salarizării.

Sunt unele revendicări la care  răspunsul corect va fi dat prin noua lege a salarizării: plata gărzilor sau a turelor care trebuie făcută la salariul în plată nu la cel din 2018 şi mai există o revendicare legată de diferenţierea mai clară între personalul din rândul asistenţilor medicali şi infirmiere. Este o diferenţă mică şi acest lucru trebuie corectat. Încercăm să găsim o soluţie tranzitorie pentru ca aceste revendicări să fie rezolvate”, a explicat Rafila.

Consiliul de Coordonare al Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” a decis continuarea protestelor în urma nemulţumirilor cadrelor medicale privind numărul mare de gărzi, inclusiv în timpul orelor libere. Sindicaliştii anunţă că 1.128 de medici au aderat la protestul ”Demisia din din contractele de gărzi suplimentare” şi prezintă calendarul actualizat al protestelor. Din 27 iulie, se poate ajunge la grevă generală.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
Aerial,View,Of,Rai,,Radio,Televisione,Italiana,Tower,In,Milan.
Jurnaliştii de la RAI, televiziunea publică din Italia, fac grevă pentru a-şi apăra libertatea...
spalat pe dinti
De ce e extrem de important să te speli pe dinți înainte de culcare. Ce se întâmplă în timpul...
posta-romana (1)
Greva generală de la Poşta Română s-a încheiat. Greviştii au renunţat la protest după ce noul...
Grevă generală la Poşta Română/ Foto: News.ro
Grevă generală la Poşta Română. Angajaţi de la Bucureşti, trimişi la Cluj şi la Târgovişte...
Te-ar putea interesa și
Informal Meeting health ministers in Prague, Czech Republic - 07 Sep 2022
Rafila, despre apariţia ploşniţelor în şcolile din Sectorul 5: „În mod evident, este vorba de...
Poștaș
Reprezentanți de la Poșta Română, precizări privind greva de avertisment: „Cei mai mulți...
Ministerul Sănătății
Angajaţii din Sănătate pichetează joi sediile ministerelor Sănătăţii şi Muncii, fiind...
Doctor,And,Patient,Are,Discussing,Consultation,About,Symptom,Problem.,Doctor
Studiu: Fumatul are efecte pe termen lung asupra sistemului imunitar
Partenerii noștri
Digi24 BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii au invadat Harkovul trecând granița nestingheriți
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean...
DigiSport Planul măreț al lui Gigi Becali: ”Stadion de 100.000 de locuri în Pipera!”
Planul măreț al lui Gigi Becali: ”Stadion de 100.000 de locuri în Pipera!”
PeRoz Cu ce efect secundar s-a ales regele Charles după tratamentul contra cancerului. Tocmai i-a oferit prințului William un rol important
Cu ce efect secundar s-a ales regele Charles după tratamentul contra...
Film Now Regizorul "Mad Max", despre tensiunile dintre Charlize Theron și Tom Hardy: "Doi actori foarte diferiți". Ea, "incredibil de disciplinată", el, rănit, dar strălucitor
Regizorul "Mad Max", despre tensiunile dintre Charlize Theron și Tom...
Digi World Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Loredana Groza, val de comentarii acide după ce s-a pozat în pantaloni super scurți: „Doamne fereşte, poza asta este prea de tot!”
Loredana Groza, val de comentarii acide după ce s-a pozat în pantaloni...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
muzeul national de istorie
Noaptea Muzeelor, ediția aniversară, va fi umbrită de proteste
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este un an de producție foarte...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu o variantă simplă. Ce...
Donald Trump
Un nou sondaj îl arată pe Donald Trump câștigător în 5 din cele 6 state decisive, cu cinci...