Acum la Digi FM Ramon Cotizo DUA LIPA - Training Season

Record de opinii privind renunțarea la ora de vară. Vom mai da ceasurile înainte?

Trecerea la ora de vară sau iarnă

Peste 4,6 milioane de persoane și-au exprimat opinia cu privire la schimbarea orei, de două ori pe an, în Uniunea Europeană. Un număr record de răspunsuri, susține Executivul comunitar, care a lansat consultarea publică la începutul lunii iulie. 

Comisia a întrebat cetățenii dacă Europa ar trebui să renunțe la practica trecerii de la ora de iarnă la ora de vară și invers. Demersul a urmat unei rezoluții a Parlamentului European și cererilor din partea unor state membre, cum ar fi Lituania. La 3 august erau deja mai bine de 1 milion de europeni care își dăduseră acordul, iar consultarea s-a încheiat joi, 16 august.

Potrivit lui Christian Spahr, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, concluziile consultării vor fi publicate într-un raport, peste câteva săptămâni.

Introducerea orei de vară datează din 1977, când avea ca obiectiv economisirea energiei prin limitarea utilizării luminii artificiale. Numeroase studii științifice nu au avut însă rezultate concludente în această privință. Au arătat, în schimb, existența unor efecte negative asupra sănătății.

În prezent, toate statele europene își schimbă ora în ultimul weekend din martie și în ultimul weekend din octombrie. 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
North Macedonia's first female president officially takes office
Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al...
John Jacob Astor
Ceasul de aur al celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o...
Klaus Iohannis a primit-o la Palatul Cotroceni pe Ursula von der Leyen/ Foto: Facebook
Politico: Klaus Iohannis, cotat cu cele mai mari şanse pentru a-i lua locul preşedintei...
New,Born,Baby,Feet,On,White,Blanket
Mamele cu vârsta sub 15 ani, din Uniunea Europeană, provin din România în proporţie de 45%
Te-ar putea interesa și
sebastian korda
Tenismenul Sebastian Korda, jefuit de un ceas de 300.000 de euro. I-a fost smuls de la mână...
Panoramic,Aerial,View,Of,Gran,Via,,Main,Shopping,Street,In
Spania va elimina „vizele de aur” pe care le acordă investitorilor imobiliari străini. Cine a...
Cumpărături/ Shutterstock
Economia României a crescut cu 2,1% în 2023, sub estimările CE și FMI
ceas, somn, noapte
Cât poate dura adaptarea organismului la ora de vară. Ce efecte poate avea această schimbare...
Partenerii noștri
Digi24 Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni...
DigiSport Neașteptat: Gigi Becali a anunțat lovitura pe care vrea să o dea în mercato!
Neașteptat: Gigi Becali a anunțat lovitura pe care vrea să o dea în...
PeRoz Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am realizat că toți prietenii lui și familia știau și mi-au ascuns"
Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am...
Film Now Regizorul "Mad Max", despre tensiunile dintre Charlize Theron și Tom Hardy: "Doi actori foarte diferiți". Ea, "incredibil de disciplinată", el, rănit, dar strălucitor
Regizorul "Mad Max", despre tensiunile dintre Charlize Theron și Tom...
Digi World Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Elena s-a reinventat după divorțul de CRBL. Fosta soție a artistului, imagini virale pe TikTok: „Viață nouă, noi începuturi”
Elena s-a reinventat după divorțul de CRBL. Fosta soție a artistului...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Boxing 2024: Tyson vs Paul Press Conference
Legenda boxului Mike Tyson anunță o posibilă revenire în ring, după meciul cu Jake Paul
nepalezi buzau
Visul românesc al familiei Darnal. Povestea soților nepalezi mutați în România
halep (3)
Simona Halep joacă marţi, în primul tur la Trophée Clarins. Este al doilea meci al sportivei...
cannes 2024 profimedia-0872582112
Festivalul de la Cannes 2024, gata de deschidere. Cele mai așteptate filme și vedete