Acum la Digi FM Digi FM TIESTO - The Business

Regele Charles vizitează azi un spital şi un centru specializat în tratarea cancerului. Este primul angajament public după primirea diagnosticului

regele charles
Regele Charles și regina Camilla, la slujba de Paște / Foto: Profimedia

Regele Charles va efectua marţi primul său angajament public major de la diagnosticarea sa cu cancer, anunţă BBC. Regele şi regina Camilla vor vizita un spital şi un centru specializat în tratarea cancerului, în cadrul unei manifestări publice de susţinere pentru personal, pacienţi şi activitatea de cercetare în curs.

Vizita este menită să continue dorinţa regelui de a creşte gradul de conştientizare a importanţei diagnosticării timpurii a cancerului, Ea urmează deciziei monarhului de a face publice propriile probleme de sănătate la începutul acestui an, în speranţa că îi va încuraja şi pe alţii să îşi facă controale medicale, relatează News.ro.

În afară de participarea la o slujbă religioasă din duminica Paştelui, regele a stat departe de evenimente publice şi de mulţimi. Însă săptămâna trecută Palatul Buckingham a emis o declaraţie cu un mesaj mai pozitiv despre starea de sănătate a monarhului. În declaraţie se precizează că medicii regelui sunt "foarte încurajaţi de progresele înregistrate până în prezent" în tratamentul său pentru o formă nespecificată de cancer.

Citește și: Regele Charles îşi reia activităţile publice. Ce spun medicii despre cum răspunde la tratamentul contra cancerului

Asta înseamnă că poate începe o revenire treptată la angajamentele publice, începând cu vizita simbolică de marţi la un centru oncologic.

Recenta experienţă personală a regelui cu cancerul, care a fost diagnosticat în luna februarie, va aduce o semnificaţie suplimentară vizitei sale la spital - unde va aduce un omagiu eforturilor depuse de personal în numele pacienţilor, familiilor şi îngrijitorilor. Vizita este menită să continue dorinţa regelui de a creşte gradul de conştientizare a importanţei diagnosticării timpurii a cancerului,

Ea urmează deciziei monarhului de a face publice propriile probleme de sănătate la începutul acestui an, în speranţa că îi va încuraja şi pe alţii să îşi facă controale medicale. De asemenea, va exista posibilitatea de a vedea unele dintre tehnologiile inovatoare şi cercetările în domeniul cancerului care au loc la spital.

Citește și: Regelui Charles al III-lea i-au fost prezentate primele bancnote pe care apare chipul său. Ce l-a surprins pe monarh

În ciuda recentei sale convalescenţe, regele şi-a continuat rolul constituţional, inclusiv întâlniri private regulate cu prim-ministrul. Cu toate acestea, rămâne incert dacă regele va putea participa la unele dintre evenimentele regale cheie care vor avea loc în săptămânile următoare, inclusiv Trooping the Colour, petrecerile din grădină şi comemorarea Zilei Z.

Regele Charles al Marii Britanii / Foto: Profimedia

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
King Charles III hands over the role of Colonel-in-Chief of the Army Air Corps to Prince William, Army Aviation Centre,Middle Wallop, Stockbridge, Hampshire, UK - 13 May 2024
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Antony Blinken/ Profimedia
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cântat la chitară într-un bar, în timpul vizitei...
Dana Rogoz
Dana Rogoz, dezvăluiri despre incidentul în urma căruia a ajuns la spital. Prietenii virtuali...
Mihai Leu/ Foto: Facebook
Mihai Leu, primul mesaj după ce a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni din București...
Te-ar putea interesa și
Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila / Credit foto: News.ro
Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul...
Mihai Leu/ Foto: Facebook
Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost...
Prinţul William/ Profimedia
Prinţul William, noi detalii despre starea de sănătate a soției lui, Kate Middleton: „Se simte...
Mihai Albu a fost diagnosticat cu o formă de cancer
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a...
Partenerii noștri
Digi24 "Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine...
DigiSport Răzvan Lucescu a așteptat 24 de ore, apoi a trecut la acuzații grave: "A făcut tot ce a putut să nu câștigăm!"
Răzvan Lucescu a așteptat 24 de ore, apoi a trecut la acuzații grave: "A...
PeRoz A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai...
Film Now Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost bulversat la început”
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Umbrelă în ploaie
Prognoza meteo pe două săptămâni. De când încep ploile însemnate cantitativ
admitere liceu
S-a publicat broșura pentru admiterea la liceu 2024. Informații utile din document
Prințul Paul
Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta
Tavi Colen/ Foto: Facebook
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp