Acum la Digi FM Marius Dobre DR DRE FT SNOOP - Still Dre

Scoția vrea suspendarea întregului proces de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană

Theresa May cu Brexit

Premierul Scoţiei vrea suspendarea imediată a întregului proces de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi convocarea unui nou referendum. Nicola Sturgeon a avut această reacție imediat după eșecul de ieri al Theresei May din Parlament, acolo unde actualul acord pentru Brexit a fost respins categoric.

„Am înaintat o moţiune de cenzură împotriva acestui guvern pentru ca această Cameră să îşi dea verdictul asupra incompetenţei absolute a acestui guvern şi să voteze această moţiune de neîncredere.”, a declarat Sturgeon.

La Dublin, guvernul irlandez se așteaptă la ce e mai rău și a anunțat că se pregătește pentru un Brexit fără acord. Situația este cu atât mai complicată cu cât de situația graniței ce desparte Irlanda de Irlanda de Nord depinde viitorul păcii convenite în 1998 între majoritatea catolică și protestanții din Ulster, fideli coroanei britanice.

Și președintele Consiliului European, Donald Tusk, se teme că timpul rămas nu mai este suficient pentru renegocierea termenilor acordului dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SELLY
Selly: Dacă am avut momente de rătăcire, mi-am revenit rapid
Andrei Ionu�› Pandele in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe
Etapa 5 din SuperLiga (Liga 1): Meciuri tensionate și derby-ul...
Atacul teroriștilor Hamas la festivalul din Israel/ Profimedia
O tânără care a supraviețuit atacului Hamas de la festivalul Nova a...
Taylor Swift/ Foto: Instagram
Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate...
Pe aceeași temă
donald tusk
Premierul Poloniei, după discursul lui Vladimir Putin: "Deciziile anunţate de el trebuie luate...
Brexit
Un bărbat britanic de 28 de ani, născut și crescut în Marea Britanie, riscă să fie deportat în...
Andrzej Duda și Donald Tusk
Donald Tusk a devenit noul premier al Poloniei, punând capăt celor opt ani de putere a...
No,Deal,Brexit,Concept,Image,Of,Cracks,Over,Image,Of
Downing Street respinge sugestia că Regatul Unit ar putea adera din nou la UE
Te-ar putea interesa și
Brexit
Britanicii regretă că au ieșit din UE. Procentaj uriaș al celor care consideră că Brexitul a...
Pașaport pentru acces în Marea Britanie, Anglia, Brexit
Cei mai mulți britanici cred că Brexitul a fost o greșeală
blair
Tony Blair: O eventuală revenire a Marii Britanii în UE este o chestiune pentru o „generaţie...
Nicola Sturgeon (5)
Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, şi-a anunţat demisia după opt ani la putere
Partenerii noștri
Digi24 Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la...
DigiSport Farul - CFR Cluj | LIVE VIDEO, ora 20:30, DGS 1. Cu o victorie, trupa lui Hagi urcă pe locul 2. ECHIPELE
Farul - CFR Cluj | LIVE VIDEO, ora 20:30, DGS 1. Cu o victorie, trupa lui...
PeRoz Ce crede Jon Bon Jovi despre relația dintre fiul lui și Millie Bobby Brown. De abia au trecut de 20 de ani, dar sunt gata de nuntă
Ce crede Jon Bon Jovi despre relația dintre fiul lui și Millie Bobby...
Film Now Megan Fox, imaginea care a creat isterie printre fani: „Cine este asta?” Cum arată actrița fără machiaj
Megan Fox, imaginea care a creat isterie printre fani: „Cine este asta?”...
Digi World Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au...
ProFM Lino Golden s-a căsătorit civil cu aleasa lui. Primele imagini cu tinerii îmbrăcați la patru ace, în alb și negru
Lino Golden s-a căsătorit civil cu aleasa lui. Primele imagini cu tinerii...
Digi Life Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei...
catalin cirstoiu
Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: „Mandatul meu este pe...
Ultimele știri din matinal
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Doctorul Adrian Marinescu
Cum să te aperi de ploșnițe (păduchii de pat): Sfaturi de la doctorul Adrian Marinescu
Ultimele știri
David Popovici
David Popovici, magistral la Naţionalele de la Otopeni. El s-a impus şi la 400 m liber: “Nu e...
Heavy rains negatively affect daily life in UAE
Inundaţii în Emirate: Trei lucrători filipinezi au murit, iar traficul aerian este în...
Parlamentul European
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I și-a anunțat candidatura pentru Parlamentul European
Alain Delon, decorat de Ucraina cu Ordinul Meritului/ Profimedia
Alain Delon, decorat de Ucraina cu Ordinul Meritului: „Pentru noi este un simbol”