Acum la Digi FM Ramon Cotizo CLEAN BANDIT FT DEMI LOVATO - Solo (Beatmix Nou)

Șeful BNR va fi chemat în Parlament să dea explicații pe marginea indicelui ROBOR

isarescu

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va fi chemat să dea explicații în Parlament despre indicele ROBOR, în baza căruia sunt calculate ratele creditelor în lei. 

Președintele Comisiei Economice din Senat, Daniel Zamfir, susține că există o înțelegere între băncile comerciale pentru a truca acest indice.

Potrivit senatorului ALDE, totul se face cu aprobarea Băncii Naționale.

Indicele ROBOR, la care sunt calculate ratele românilor care au credite în lei, este aranjat, este trucat printr-o înțelegere între băncile comerciale, bineînțeles, cu știința și implicarea directă a BNR. Aceste informații pe care le am aici vreau să știți că vor face obiectul audierilor pe care le voi demara la Comisia Economică a Senatului, audieri începând cu data de 29 ianuarie, la care vor fi invitați să prezinte explicații guvernatorul Băncii Naționale, președintele Consiliului Concurenței și alți factori implicați. Vreau să cer Băncii Naționale a României ca de mâine să oprească acest mecanism prin care ROBOR-ul este calculat astăzi, mecanism care umflă într-un mod artificial ratele românilor, a declarat Daniel Zamfir.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
darueste viata
Carmen Uscatu & Oana Gheorghiu: Statul încă nu și-a făcut treaba...
DIGI FM OFERĂ VACANȚE FARĂ SFÂRȘIT
Digi FM oferă Vacanțe fară sfârșit
elena gheorghe 0629beee-e923-4e3c-b9d3-327d89d487aa
Elena Gheorghe, cele mai intime secrete dezvăluite la Matinalul Digi...
Româncă curtată de Brad Pitt
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de...
Pe aceeași temă
zamfir
Daniel Zamfir (PSD): Deja a devenit agasantă insistenţa cu care colegii de guvernare vor să...
Mugur Isărescu uitându-se un pic șmecher
Mugur Isărescu: „Nu avem recesiune şi nu avem această prognoză”
camera deputatilor plen parlament inquam octav ganea
Moment de reculegere la Parlament, pe 26 februarie, la împlinirea a doi ani de la invazia...
Biserică ortodoxă din București
Armata și Biserica sunt de 10 ani instituțiile în care românii au cea mai mare încredere...
Te-ar putea interesa și
sange-donare
 O nouă lege a fost depusă în Parlament: Cei care donează sânge minim de trei ori pe an vor...
Atac terorist în Ankara/ Profimedia
Momentul atacului terorist din Ankara. Explozia, urmată de focuri de armă, a fost surprinsă...
Explozie puternică în apropierea sediului Parlamentului, la Ankara/ Foto: Captură video
Explozie puternică în apropierea sediului Parlamentului, la Ankara. Guvernul denunţă un ”atac...
Bucharest,,Romania,-,July,07,,2021:,Bnr,Governor,Mugur,Isarescu
Mugur Isărescu nu exclude un nou mandat la șefia BNR
Partenerii noștri
Digi24 Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce...
DigiSport Scene neverosimile la un meci de fotbal! Jucătorii și-au împărțit pumni și picioare chiar pe teren
Scene neverosimile la un meci de fotbal! Jucătorii și-au împărțit pumni și...
PeRoz Ce se întâmplă între Kate Middleton și prințul William după primirea diagnosticului de cancer. Apropiat: „Nu se simte exclusă!”
Ce se întâmplă între Kate Middleton și prințul William după primirea...
Film Now De ce s-a despărțit Tom Cruise de Elsina Khayrova. Ce rol a jucat în această decizie fostul soț al modelului, un oligarh rus
De ce s-a despărțit Tom Cruise de Elsina Khayrova. Ce rol a jucat în...
Digi World Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
ProFM Copiii lui Michael Jackson, în formulă completă pe covorul roșu, după ani întregi. Prince a fost zâmbitor, Paris și Blanket, sobri
Copiii lui Michael Jackson, în formulă completă pe covorul roșu, după ani...
Digi Life Când se vor finaliza lucrările la spectaculoasa Sagrada Familia
Când se vor finaliza lucrările la spectaculoasa Sagrada Familia
UNTOLD-FashionVillage-4x5 V2
UNTOLD Universe caută designeri talentați pentru Fashion Village Untold
Ultimele știri din matinal
craioveanu marius sava c1b68d54-7272-45e1-b73f-427e6c013cd9
Doctor Marius Sava, specialist în somnologie, ne dezvăluie secretele unui somn odihnitor. Care...
godina 1327e8db-847a-4dfe-823d-5b929efbaade
Marian Godină, despre stand-up, bancuri cu sau fără polițiști și despre cum se simte un...
prim ajutor WhatsApp Image 2024-03-21 at 10.35.262
Mituri în prim-ajutor: Adevăr vs. Ficțiune cu un instructor calificat
andreea balan, de partea buna a diminetii
Andreea Bălan: Din păcate pentru mine, perioada Andre nu e o perioadă frumoasă din viața mea...
Ultimele știri
petromidia năvodaro
Explozie la Rafinăria Petromidia. 20 de muncitori au fost evacuați de pompieri. Nu există...
Vladimir Putin claims deal could be reached for imprisoned WSJ reporter Evan Gershkovich in rare and controversial interview with Tucker Carlson
De ce refuză Putin să meargă la locul atacului terorist din Moscova. Ce a răspuns purtătorul...
Vreme însorită, caldă, soare, vară, primăvară, parc, relaxare, natură
Prognoza meteo aprilie 2024. Sunt așteptate precipitații în întreaga țară. Când se încălzește
Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava/ Foto: News.ro.
Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava. Cinci oameni au fost transportați la spital