Acum la Digi FM Digi FM DUA LIPA - Training Season

Socrii lui Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, condamnaţi la închisoare cu suspendarea executării pedepsei

Socri Cătălin Cherecheș
Socrii lui Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, condamnaţi la închisoare cu suspendarea executării pedepsei / Credit foto: Facebook

Tribunalul Mureş i-a condamnat, joi, la 3 ani, respectiv 2 ani şi şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe socrii fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, trimişi în judecată pentru dare de mită şi complicitate la dare de mită, fiind menţinută măsura controlului judiciar.

"Condamnă pe inculpatul G.C., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. (...) Interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani (...). Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. (...) Scade din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii, arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 08 noiembrie 2023-07 februarie 2024 (...). Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare. În temeiul art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani", se arată în dispozitivul Hotărârii numărul 59/2024 din 11.04.2024 a Tribunalului Mureş, potrivit Agerpres.ro. 

Citește și: Cătălin Cherecheș a dat în judecată România la CEDO. Spune că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil

Instanţa a obligat inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte o serie de măsuri de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalul Municipal "Dr. Eugen Nicoară" din Reghin sau în cadrul Primăriei Municipiului Reghin, judeţul Mureş, pe o perioadă de 120 zile.

"În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpata G.C.", a precizat instanţa.

Tribunalul Mureş l-a condamnat în acest dosar şi pe inculpatul G.D.P., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

Citește și: Cătălin Cherecheş, extrădat din Germania pentru a executa în România pedeapsa de 5 ani de închisoare pentru luare de mită, a ajuns la Penitenciarul Rahova

"În temeiul art. 72 Cod penal, scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 08 noiembrie 2023-07 februarie 2024., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani", se arată pe portalul instanţei.

Tribunalul Mureş a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte o serie de măsuri, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Municipal "Dr. Eugen Nicoară" Reghin sau în cadrul Primăriei Municipiului Reghin, pe o perioadă de 100 zile.

"Atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", se mai menţionează pe portal.

Totodată, instanţa a decis confiscarea sumei de 50.000 euro de la inculpata G.C., "reprezentând suma de bani remisă de inculpată magistratului F.H.G.R. prin intermediului colaboratorului cu identitate reală F.H.R." şi a respins solicitarea de confiscare prin echivalent a contravalorii produselor de cofetărie remise de inculpata G.C. martorului denunţător F.H.R.

"În temeiul art. 249 alin. (1), (2) şi (4) Cod procedură penală menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa procurorului nr. 113/P/2023 din data de 10 noiembrie 2023 instituită asupra sumei de 50.000 euro, ridicate la data de 08 noiembrie 2023 şi depusă într-un subcont bancar în euro pe numele inculpatei G.C. (...). Obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 5.400 lei, respectiv obligă pe inculpata G.C. la plata sumei de 4200 lei (4.000 lei din urmărire penală) şi obligă inculpatul G.D.P. la plata sumei de 1200 lei (1000 lei din urmărire penală)", se precizează în dispozitivul hotărârii.

Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj au arătat, în data de 25 noiembrie 2023, că în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, "inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea pe raza judeţului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 - 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite".

Potrivit DNA, această 'ofertă' iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.

"Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiaşi martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, dar cel puţin egală cu suma menţionată anterior, restul urmând a fi remişi după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare. În contextul menţionat mai sus, în data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj - Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis şi alte foloase necuvenite, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soţul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soţiei sale transportul, atât în vederea 'rezolvării problemei' la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro", au precizat procurorii DNA la momentul respectiv, într-un comunicat de presă.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Socri Cătălin Cherecheș
Cum au încercat socrii lui Cherecheș să-i cumpere achitarea ginerelui
mario iorgulescu
Cum încearcă avocații lui Mario Iorgulescu să-l scape de pedeapsa la 13 ani de închisoare: „Nu...
Chereches-prins-in-Augsburg
Cătălin Cherecheș a dat în judecată România la CEDO. Spune că i s-a încălcat dreptul la un...
Chereches-prins-in-Augsburg
Cătălin Cherecheş, extrădat din Germania pentru a executa în România pedeapsa de 5 ani de...
Te-ar putea interesa și
Chereches-prins-in-Augsburg
Fostul primar Cătălin Cherecheş, condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, adus...
Vlad Pascu
Vlad Pascu a recunoscut toate faptele și i se vor putea reduce limitele de pedeapsă. A fost...
Hannah Gutierrez-Reed
Armuriera de la filmul western "Rust", produs de Alec Baldwin, a fost găsită vinovată de omor...
Law,And,Justice,Symbols.,Bokeh,Background.
Un thailandez riscă o pedeapsă record de 50 de ani de închisoare pentru insulte aduse monarhiei
Partenerii noștri
Digi24 Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia...
DigiSport Verdictul dat în privința Rapidului, după înfrângerea cu Universitatea Craiova: ”Nu trebuie să ne mai ascundem”
Verdictul dat în privința Rapidului, după înfrângerea cu Universitatea...
PeRoz Isterie pe rețelele sociale după ce a fost făcută publică o poză de la nunta lui Kate Middleton și a prințului William: „Mă sperie!”
Isterie pe rețelele sociale după ce a fost făcută publică o poză de la...
Film Now Kurt Russell a fost figura paternă din viața ei. Ce spune Kate Hudson despre relația dificilă cu tatăl ei biologic, Bill Hudson: Nu am așteptări. Vreau doar să fie fericit
Kurt Russell a fost figura paternă din viața ei. Ce spune Kate Hudson...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Din ce câștigă Lidia Buble cei mai mulți bani: „Îmi doresc foarte mult ca piesele mele să fie difuzate pe radio”
Din ce câștigă Lidia Buble cei mai mulți bani: „Îmi doresc foarte mult ca...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
The Rolling Stones Stones Tour '24 Hackney Diamonds, Houston, Texas, USA - 28 April 2024
The Rolling Stones, debut de turneu în SUA. La 80 de ani, Mick Jagger e de...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Lidia Buble, martoră la incendiul care a avut loc în nordul Capitalei/ Foto: Instagram
Lidia Buble, martoră la incendiul care a avut loc în nordul Capitalei. Artista a privit totul...
Sport Gives Back Awards, London, UK - 28 Feb 2024
Prinţul Harry, din nou în Marea Britanie. Va celebra cea de-a zecea aniversare a Jocurilor...
Lando Norris/ Profimedia
Pilotul de Formula 1, Lando Norris, s-a tăiat la faţă la o petrecere la Amsterdam. La...
Prognoza meteo
Temperaturile scad în această săptămână. ANM: Posibile ploi după 1 mai