Acum la Digi FM Gabriel Cindea REMA - Calm Down

Galerie Foto O astronaută de pe ISS a pierdut în spaţiu o trusă cu unelte

Jaw-dropping picture shows tool kit lost in space
Trusa pierdută în spațiu

O trusă care conţinea unelte a scăpat din mâinile unei astronaute americane în timpul unei ieşiri în spaţiu în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), iar acum echipamentul se află pe orbita Pământului, relatează AFP.

Jasmin Moghebli şi Loral O'Hara, două astronaute americane de pe ISS, au efectuat la 1 noiembrie o ieşire în spaţiu de şase ore şi 42 de minute pentru a face o serie de reparaţii. Însă, în timpul misiunii lor, o geantă cu scule a alunecat din greşeală din mâna uneia dintre ele, a informat NASA.

Trusa de culoare albă, care nu a putut fi recuperată, pluteşte acum pe orbită, în apropierea ISS. "Centrul de control al misiunii a analizat traiectoria genţii cu scule şi a stabilit că riscul ca acesta să intre în contact cu staţia este scăzut, iar echipajul de la bord este în siguranţă", a precizat NASA.

Jasmin Moghebli şi Loral O'Hara, două astronaute americane de pe ISS, au efectuat la 1 noiembrie o ieşire în spaţiu / Foto Profimedia

Aceste unelte "nu au fost necesare pentru restul ieşirii în spaţiu", a adăugat agenţia spaţială americană.

Cele două misiuni planificate s-au desfăşurat fără probleme, iar o a treia - îndepărtarea unui echipament radio - a trebuit să fie amânată din lipsă de timp.

Nu este prima dată când se pierd instrumente în timpul unor ieşiri în spaţiu de pe ISS. Încă din 2008, a fost pierdut o geantă care conţinea două pistoale de ungere, un cuţit şi mănuşi. Conţinutul celei pierdute pe 1 noiembrie nu a fost precizat de NASA. În prezent, acest "gunoi spaţial" a fost catalogat şi este urmărit, alături de alte peste 35.000 de resturi care orbitează în jurul Pământului, potrivit Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
nasa (2)
Există viaţă pe o lună a planetei Jupiter? NASA a prezentat sonda care va încerca să descopere...
gn z11
NASA: Telescopul James Webb surprinde una dintre cele mai vechi galaxii din Univers
American Company Makes Historic Moon Landing
O sondă spaţială americană s-a plasat cu succes pe Lună. Este o premieră pentru o companie...
Panorama,On,Red,Planet,Mars,Surface.,This,Image,Elements,Furnished
NASA caută patru voluntari pentru o simulare de un an a vieţii pe Marte
Te-ar putea interesa și
Erupție solară/ Profimedia
Una dintre cele mai violente explozii solare din ultimii ani a avut loc vineri. Consecinţele...
Neon,Blue,Color,Geometric,Circle,On,A,Dark,Background.,Round
Soarele a emis cea mai puternică erupţie solară din ultimii ani, care a perturbat...
astronauti
Trei astronauți s-au întors pe Pământ după mai bine de un an petrecut în spațiu. Au înconjurat...
Jaime Maussan presents public hearing on UFOs in the Chamber of Deputies of Mexico
Audiere pe tema OZN-urilor în Mexic. Au fost prezentate două mumii extraterestre
Partenerii noștri
Digi24 Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre...
DigiSport Un fotbalist de la CFR a intrat pe internet și l-a înjurat pe David Miculescu! Cei de la FCSB s-au răzbunat în autocar
Un fotbalist de la CFR a intrat pe internet și l-a înjurat pe David...
PeRoz Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că valorează de 1500 de ori mai mult. Ce era de fapt piesa
Și-a cumpărat un colier de la second-hand și acasă a descoperit că...
Film Now Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce arată de parcă are 35 de ani?" - au reacționat imediat fanii
Keanu Reeves a renunțat la părul lung pe care-l avea de ani buni. "De ce...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată de mama ei, a rupt tăcerea: „A lăsat-o la mine și a plecat”
Femeia care a crescut-o pe Gina Pistol, după ce vedeta a fost abandonată...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
oana radu si catalin dobrescu
Oana Radu, destăinuiri după despărțirea de soț: "Mergeam la terapie ca să...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Țânţar/ Shutterstock
În București au început să se aplice tratamentele pentru combaterea țânțarilor. Nu sunt...
Britney Spears
Britney Spears şi tatăl ei au ajuns la o înţelegere în cadrul disputei lor juridice, după ce...
Gabriela Firea
Ce scrie pe tricoul purtat de Gabriela Firea când și-a depus candidatura la Primăria Capitalei
slujba biserica
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Slujbele care se țin de la Florii până la Paște