Acum la Digi FM ANDIA - De la dela

Un polițist din Oradea susține că i-au fost accesate ilegal datele personale, în urma unui conflict cu soția unui om de afaceri. Reacția MAI

politist-1ecuson-politia-romana
Ecuson al Poliției Române.

Un poliţist din Oradea reclamă că datele sale personale au fost accesate ilegal, de către colegi din Poliţie, în interesul unui om de afaceri din oraş cu a cărui soţie a avut un conflict, într-o parcare. 

Potrivit News.ro, el susţine că, de atunci, a fost cercetat disciplinar şi că a ajuns să se teamă pentru integritatea sa şi a familiei, dar şi pentru libertatea sa. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) anunţă că a cerut Inspectoratului General al Poliţiei Române să facă urgent verificări în acest caz, transmiţând ”tuturor celor care deţin funcţii de comandă, la orice nivel sau structură, că este datoria lor să sprijine şi să protejeze poliţiştii oneşti, indiferent de numele şi influenţa persoanelor cu care se confruntă”.

Potrivit unei investigaţii publicate de Recorder, ofiţerul de Poliţie Paul Filimon din Oradea afirmă că totul a pornit în februarie 2022, când el şi soţia sa s-au întâlnit, în parcare, cu soţia unui om de afaceri din oraş, fără a şti cine este. El spune că soţia sa i-a cerut femeii să mute puţin maşina, pentru a putea parca, însă aceasta l-a înjurat pe poliţist. La rândul ei, femeia a susţinut că a fost scuipată de acesta.

Poliţistul afirmă că, după ce a ajuns acasă, a fost sunat de un bărbat care s-a prezentat ca fiind soţul femeii, Marius Dronca, un om de afaceri din Oradea, care îi cunoştea numele şi care i-a spus că îl va învăţa ”conduită de poliţist”.

Filimon adaugă că a fost surprins că omul de afaceri ştia că este poliţist şi că i-a aflat atât de repede numele şi numărul de telefon, în condiţiile în care maşina din care coborâse nu era înmatriculată pe numele său. Astfel, el suspectează că au fost accesate bazele de date ale Poliţiei, de către colegi ai săi de la Poliţia Municipală Oradea.

Datele prezentate de Recorder arată că omul de afaceri Marius Dronca i-a sunat pe Octavian Haiduc, ofiţer la BCCO Oradea, căruia îi este naş de cununie, şi apoi pe Mugurel Poinar, şeful BCCO Oradea, cei doi recunoscând, conform actelor din dosar, că acele convorbiri au avut loc.

Soţia omului de afaceri a depus plângere disciplinară faţă de Paul Filimon, în timp ce poliţistul a făcut plângere penală pentru ameninţare împotriva omului de afaceri, dar şi una pentru acces ilegal în sistemul informatic şi divulgarea datelor cu caracter personal.

Poliţistul afirmă că a doua zi a fost chemat de şeful IPJ Bihor, care i-a propus o mediere între el şi omul de afaceri.

Ulterior, soţia omului de afaceri a depus la rândul ei o plângere penală împotriva poliţistului pentru ameninţare.

Paul Filimon afirmă că a fost sunat de mai mulţi poliţişti, inclusiv de şeful IPJ Bihor, Alin Haniş, pentru a afla dacă s-a împăcat cu soţia omului de afaceri, întrucât aceasta a renunţat la plângerea disciplinară, acesta spunându-i ”poate scăpăm” de dosarele penale.

Poliţistul susţine că, la un moment dat, a găsit pe clanţa uşii ”o pulbere de culoare albă zgrunţuroasă, uşor umedă”, care emana un miros înţepător. El şi soţia sa au sunat la 112, iar poliţiştii au stabilit doar că nu era o substanţă interzisă sau periculoasă. Filimon afirmă însă că a luat acest fapt ca un mesaj adresat lui şi s-a ”temut că aceşti oameni sunt dispuşi să facă orice”, astfel că se teme pentru integritatea sa şi pentru libertatea sa.

Paul Filimon a fost găsit vinovat de cercetarea disciplinară pentru comportament neadecvat în societate pentru că ar fi scuipat-o pe femeie. Ca urmare, el s-a adresat MAI şi IGPR, iar răspunsul a fost că vor fi ”responsabilizaţi” cei din IPJ Bihor. Ulterior, dosarul a fost clasat de IPJ Bihor.

Poliţistul spune că a fost programat la un examen psihologic la care I s-a spus că va fi declarat ”apt condiţionat” pentru că nu s-a descurcat ”foarte bine” la testele de atenţie. Ulterior, el a fost trimis la control psihiatric, însă, când a cerut explicaţii, medicul a vorbit cu şeful lui Filimon de la Poliţia Rutieră şi nu a mai făcut trimiterea, constatând că nu figurează cu boli psihice şi nici nu sunt date privind lipsa de concentrare în îndeplinirea sarcinilor.

Reprezentanţii Sindicatului Europol i-au transmis, pe Facebook, ”felicitări colegului pentru «coloana vertebrală», caracteristică pe cale de dispariţie în Poliţia Română”.

”Un ofiţer cu funcţie de execuţie a deranjat-o pe soţia unui om de afaceri din Oradea… Cercetările disciplinare executate prin structurile de control intern; Trimiterea la psiholog pentru «comportament dezadaptativ» cu diagnostic de apt limitat sau monitorizare specială şi cu ţintă spre expertizarea psihiatrică; Retragerea accesului la informaţii clasificate care coincide cu excluderea din poliţie; Dosare penale instrumentate împotriva celor incomozi. Acestea sunt instrumentele moderne ale «managementului» care aloca mai multe resurse pentru executarea propriilor subalterni care nu pleacă capul, decât pentru infractori şi «gurele albe»”, au scris aceştia.

MAI, explicații în acest caz

Reprezentanţii MAI au transmis, joi, precizări în acest caz.

”Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat Inspectoratului General al Poliţiei Române să demareze urgent verificări în acest caz. În funcţie de rezultatele verificărilor, vor fi luate măsurile care se impun, conform legii. Conducerea MAI atrage atenţia tuturor celor care deţin funcţii de comandă, la orice nivel sau structură, că este datoria lor să sprijine şi să protejeze poliţiştii oneşti, indiferent de numele şi influenţa persoanelor cu care se confruntă. Legea şi procedurile poliţieneşti trebuie să fie respectate în toate situaţiile, fără excepţie. Nicio abatere de la acest principiu nu va fi tolerată!”, au precizat aceştia.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
motociclist ucis
Motociclist ucis în accident rutier la Galaţi. Val de mesaje de condoleanţe de la colegii şi...
politist-1ecuson-politia-romana
Poliţist care urma să intre de serviciu în Maramureș, testat pozitiv la substanţe interzise. A...
selly
Vloggerul Selly, prins când conducea cu 236 de kilometri pe oră, pe A1. Ce sancțiune a primit
politist-1ecuson-politia-romana
Agent de la Poliţia Rutieră Prahova, prins în flagrant primind mită. El a fost plasat în arest...
Te-ar putea interesa și
Momentul când un polițist a fost târât cu mașina de un șofer pe care a vrut să-l testeze pentru droguri/ Foto: Captură video Facebook
Momentul când un polițist a fost târât cu mașina de un șofer pe care a vrut să-l testeze...
Driving,A,Car,At,Night
Un polițist beat, aflat în timpul liber, a provocat un accident. Bărbatul a intrat cu mașina...
politist romana profimedia
Geantă în care se aflau circa 15.000 de euro, găsită de un poliţist aflat la cumpărături, în...
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Şoferul care a lovit un poliţist cu maşina a fost arestat pentru 30 de zile, anunță Brigada...
Partenerii noștri
Digi24 Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția a vorbit de un "un atac sinistru de tip paramilitar"
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini...
DigiSport Un antrenor din Premier League a întrebat de Gigi Becali
Un antrenor din Premier League a întrebat de Gigi Becali
PeRoz „Iubitul meu m-a părăsit ca să se întoarcă la fosta lui!” Cum s-a răzbunat o tânără e incredibil: „Ai nevoie de un terapeut bun”
„Iubitul meu m-a părăsit ca să se întoarcă la fosta lui!” Cum s-a răzbunat...
Film Now Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe răni pe față
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost...
Digi World O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele...
ProFM Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai bună variantă!”
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Natalia Barbu 434769414_18427155949037203_9036576447829300971_n
Eurovision 2024: Natalia Barbu reprezintă Moldova cu piesa „In The Middle”
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Flags,Of,Russia,,Ukraine,And,Britain,The,Concept,Of,Tense
Moscova ameninţă să lovească ţinte britanice în Ucraina, în cazul în care Kievul folosește...
trump (24)
Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat și a atacat verbal martorii şi juraţii...
Aerial,View,Of,Rai,,Radio,Televisione,Italiana,Tower,In,Milan.
Jurnaliştii de la RAI, televiziunea publică din Italia, fac grevă pentru a-şi apăra libertatea...
Bernard Pivot
Prezentatorul şi scriitorul Bernard Pivot, care a făcut milioane de francezi să citească...