Echipa Știrilor Digi FM i-a luat un interviu, în exclusivitate, purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Acesta ne-a vorbit despre impozitele plătite de Biserică, despre taxele pe nunți, botezuri, dar și despre Catedrala Mântuirii Neamului.
Cât câștigă Biserica într-un an?
Nu am un răspuns frontal, pentru că nu am acces la capitolul „venituri și cheltuieli”. Această întrebare o putem adresa tuturor eparhiilor (episcopiilor și mitropoliilor) din România. Ele au autonomie riguroasă, nu raportează Bucureștiului câți bani se vehiculează într-o lună. Cert este că veniturile provin din: vânzarea obiectelor de cult, activitatea centrelor de pelerinaje, donații, ca în orice ONG, inclusiv sumele modice pe care cineva le poate oferi pentru un parastas sau alt serviciu religios.
Taxele de botez, parastas, nuntă sunt impuse?
În BOR nu există taxe impuse cuiva. Există o extraordinar de largă înțelegere pentru absolut orice persoană care are nevoie de un serviciu religios. Nimeni nu e respins dacă nu poate oferi acest gen de donații bisericii respective. Ele sunt calculate de Consiliul Parohial – format din mai mulți reprezentanți laici (fără funcție religioasă) ai bisericii respective și parohul ei (preotul principal) – în funcție de cheltuielile lăcașului (apă, căldură, curent, cor după caz). Aceste taxe nu sunt riguros obligatorii. Ele mizează pe actul liber consimțit al cuiva care vine la biserica respectivă și înțelege ce cheltuieli are parohia. E vorba de o sumă stabilită într-un interval absolut acceptabil, de câteva sute de lei. Viața Bisericii se autoîntreține din fluxul de credincioși care donează câte ceva sau în momente cruciale - botez, nuntă, înmormântare - oferă aceste sume când ajung în biserica respectivă, fie ea ortodoxă sau nu.
Profitul Bisericii Ortodoxe Române în 2016: 4,2 milioane de euro
Bisericile - ortodoxe sau nu - nu au profit. Acești bani nu intră în buzunarele nimănui. Acești bani, care se raportează și care apar din activitățile economice ale Bisericii, întotdeauna fie sunt reinvestiți total în activitățile plurale ale Bisericii, de la cele filantropice, sociale, care devin din ce în ce mai viguroase în BOR, până la reparația lăcașurilor de cult, tot ceea ce statul acordă Bisericii ca sarcină atunci când nu o poate ajuta. Deci, nu putem vorbi de profit în cultele religioase, sunt excedente bugetare care se reinvestesc, pentru că altfel ar fi imediat supuse unei impozitări drastice!
Ce impozite plătește Biserica în acest moment?
Sunt 18 culte religioase în România. Toate au un statut fiscal asemănător unui ONG, unui sindicat, unei universități sau unui partid politic, unde banii sunt rulați în interior și folosiți pentru activitățile acestora. Biserica plătește impozit pe orice bun mobil și imobil, cu excepția clădirii numită „locaș de cult”. BOR și celelalte biserici creștine din România sunt scutite de impozit pe tot ce înseamnă obiecte de cult: icoane, cruci, obiecte de pe masa Sfântului Altar, cărți religioase care apar doar în editurile ei. E vorba de toate produsele care apar în interiorul cultului respectiv. Biserica nu cumpără un produs de la un magazin oarecare pe care să-l vândă în biserici. Nu există așa ceva! Sunt scutite aceste obiecte de cult pentru că ele reprezintă elementul palpabil, concret, prin care credinciosul își manifestă credința lui religioasă, ori libertatea religioasă – ca și cea de exprimare, de conștiință, de a te asocia fie pentru binele pinguinilor dintr-un anumit loc, fie pentru a te ruga împreună - constituie sângele democrației în orice stat rațional.
Statul are nevoie de cultele religioase și invers. Este principiul subsidiarității: acolo unde dumneavoastră nu puteți face ceva, poate pot eu. Orice cult religios constituie un nucleu de societate civilă. Știm că un stat fără societate civilă devine autoritar, autocratic, totalitar chiar. De aceea, în toate democrațiile lumii există o legislație cvasiidentică în privința relației stat-culte religioase. Această relație presupune adesea ajutor financiar din partea statului, dar și foarte multe servicii pe care statul le primește din partea cultelor religioase (filantropice, sociale, culturale, caritabile).
O impozitare suplimentară à la Teodorovici - E pregătită BOR pentru o impozitare ca la orice firmă de rând? Ar putea continua fără sprijinul statului?
Răspunsul e nu și îl spun deloc cu satisfacție, pentru că BOR are foarte multe lăcașuri de cult, acțiuni pe care le desfășoară și prin retragerea statului nu ar mai putea supraviețui în formula ei actuală. Repet, se pot studia documente nesfârșite care reflectă beneficiile enorme pe care cultele religioase (toate) le aduc societății civile, cetății.
Discuția inițiată de domnul ministru Teodorovici avea în vedere „o mai riguroasă investire a excedentului bugetar în activități sociale”. Ceea ce domnul ministru poate nu știa sau nu a căutat este că activitatea socială a BOR e incredibil de ramificată în acest moment, comparativ cu ce a fost până acum 10 ani. După 2007, când la conducerea BOR a venit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, aceste activități gândite foarte riguros de un om care a trăit mult în străinătate și e familiarizat cu tot ce înseamnă structură organizatorică a cultelor religioase occidentale.
BOR are peste 700 de centre sociale care includ activități pentru toate categoriile, de la copii, bătrâni până la soții abuzate. În București, în cartierul Pajura există un centru unic pentru victime ale violenței domestice. Primăria Capitalei nu a construit un astfel de centru, a făcut-o Biserica! Există răspuns transparent pentru absolut orice întrebare. Biserica nu e un organism parazitar, așa cum e percepută. Lucrurile nu stau așa!
Legea zeciuielii ca alternativă financiară (fiecare credincios donează 10% din veniturile sale Bisericii)
Formula există în culte foarte mici, precum cel adventist. În Germania există un alt sistem, un procent oferit benevol de orice credincios romano-catolic sau evanghelic după caz, și care funcționează pentru că bisericile din Occident au fost foarte bogate. Ele au crescut organic odată cu societățile respective, au surse de venit consistente. Bisericile ortodoxe nu se pot compara cu cele occidentale, din mai multe rațiuni. Această zeciuială nu face parte din tradiția BOR și nu cred că ar putea fi impusă, nu poți forța pe nimeni. Dvs. apelați la libertatea de conștiință (cine e credincios ar putea face lucrul acesta). Nu am reflectat la această posibilitate.
Răspunsul patriarhului la ipoteza retragerii sprijinului financiar din partea statului: Da, cu condiția să ni se retrocedeze toate bunurile confiscate de regimul comunist, și prin secularizare. Acele averi (bunuri imobile, păduri, terenuri) s-au întors la stat prin reforma cuzistă, iar statul comunist a mai confiscat încă o dată ce rămăsese neconfiscat. Din toate aceste bunuri s-au retrocedat mai puțin de 25% Bisericii. Personal, nu cred că mai e posibilă retrocedarea lor, pentru că deja vorbim de o altă ecuație socială, altă structură statală. BOR cerea retrocedarea bunurilor pentru că știa că pot intra într-un circuit mai eficace decât le folosea statul în acel moment.
Există plata TVA-ului peste tot în Biserică. Nu există scutire de TVA pentru absolut nimic. Toată activitatea de producție a obiectelor de cult este impozitată. Orice ban aproape care intră în veniturile Bisericii e deja impozitat. Nu există bani „la negru”. Unii și-ar dori și ca lumânarea aprinsă de un credincios să fie impozitată de stat, dar acest lucru nu se întâmplă nicăieri în lume, pentru că gestul de aprindere a lumânării e un act spiritual, nu o activitate economică pe care să o poți impozita.
Catedrala Mântuirii Neamului - cost, scop?
Costul în sine al ridicării clădirii este de 91 de milioane de euro. La acesta se adaugă banii necesari pentru uși, ferestre, acoperiș, tablă, crucile de pe cupolă, clopotele, mozaicurile, tot ce înseamnă etapa de finisare „la roșu”. În total ar fi maximum 130 de milioane de euro. Pe 25 noiembrie a fost sfințit altarul Catedralei. Va fi parțial funcțională, se vor putea oficia slujbe, dar doar în rare ocazii (mari evenimente sau sărbători), pentru că lucrările de amenajare vor continua. Sub Catedrală va fi un paraclis monastic, unde se vor face slujbe zilnic, adăposturi antiatomice. Catedrala nu este „încă o biserică” apărută în România, așa cum spun unii. Ea e fondată pe niște rațiuni de care toți ar trebui să ținem cont dacă suntem onești, intelectual și moral. Proiectul Catedralei nu aparține nici actualului patriarh, nici predecesorului său, ci a apărut în secolul 19, după Războiul de Independență, când statul român s-a eliberat de sub orice influență străină. Acest proiect a apărut în mințile celor implicați la nivelul cel mai profund în istoria factuală de atunci. S-a dorit ridicarea unui monument cum România nu avea și nu are încă, dedicat tuturor eroilor români. Această catedrală nu a apărut pentru că a dorit cineva din generația noastră, ci a apărut inițial în mintea uriașă a lui Mihai Eminescu, care într-un număr din 4 iulie 1881 al ziarului Timpul, a publicat un articol în care pentru prima dată s-a vorbit public despre necesitatea ridicării unei Catedrale. La momentul respectiv, în vremea lui Carol I, s-a vorbit despre Catedrala Mântuirii Neamului, o expresie care știu că zgârie urechile multora, pentru că lumea de azi nu mai are aderență la conținutul acestei sintagme. Mântuirea neamului nu înseamnă mântuirea noastră în grup. A fost o percepție pe care m-am întristat s-o aud inclusiv de la un mare om de cultură al nostru. Nu se pune problema chemării tuturor la mântuire într-o biserică. Această sintagmă făcea trimitere la cuvântul „mântuire” din vremea respectivă care însemna „eliberare, izbăvire” și la „neam”, adică la popor. Era vorba de trimiterea punctuală la momentul eliberării poporului, a cuceririi independenței acestui popor după război.
Biserica are un limbaj învechit.
Oamenii nu se mai identifică cu anumiți termeni și de aici criticile... Rămâne una dintre problemele Bisericii, care foarte încet se ridică deasupra acestui limbaj.
Trebuie să renunțăm la limbajul arhaic pe care nu-l mai înțelege elevul de a 8-a și nici cetățeanul de pe stradă care n-a citit în viața lui o lucrare religioasă.
De la cărțile de cult pornește limbajul arhaic. „Limba vechilor cazanii”, de exemplu... Cine mai știe azi că o cazanie înseamnă o evanghelie? Iată unde ne aflăm cu discuția.
Această limbă trebuie diortosită, e ceea ce se face. Nu se face o traducere radical nouă, pentru că nu e necesară, ci o reașezare lingvistică a unor termeni care au deja sinonime în limba actuală. E datoria oricărui preot să renunțe la limbajul arhaizant, să vorbească oamenilor din fața lui neconfundându-i cu oameni din secolul 19, să se gândească că acolo sunt tineri care citesc romane SF, polițiste, orice literatură, vorbesc deja în termeni împrumutați. E datoria clerului Bisericii noastre să țină cont de realitate, să n-o ignore și să folosească un limbaj actual.
Momentul construirii Catedralei - în plină criză
Omul contemporan nu mai are sensibilitate pentru cele nevăzute. Asta înseamnă secularizare ca fenomen. Oamenii ăștia sunt deranjați să audă de o nouă biserică, foarte mare și care costă mult în mintea noastră, dar dacă vom compara cu sumele menționate de ANAF și irosite prin corupția care a metastazat țara, vom vedea că, de fapt, sunt foarte mici. Cât costă un kilometru de autostradă în România și cât costă o catedrală?! Nu putem ignora corupția care înăbușă țara, care o scufundă din ce în ce mai mult la nivelul sistemului medical. Apropo de sloganul „Vrem spitale, nu catedrale!”, e un construct bine gândit menit să inducă în eroare. Se poate verifica de către oricine că nu din cauza construirii catedralei nu avem un sistem medical bun în România. Am văzut la Digi 24 un excelent documentar în care oameni din sistemul sanitar mărturiseau că sunt martorii unei corupții deșănțate, că zace aparatură de milioane de euro nefolosită și așa mai departe.
Deci, opoziția între un lăcaș de cult și spitale, sistem medical, școlar dintr-o țară nu doar că nu se susține, ci e un scandal pentru bunul-simț. Nu din cauza acestei catedrale nu avem o Românie înfloritoare!
Cunoașteți vreun moment de non-criză după 1989?
Noi suntem într-o permanentă criză, celebra „traversare a tunelului spre luminiță” a devenit parte din viața noastră și n-a fost ales de nimeni acest moment, așa au mers lucrurile, așa au sosit aprobările, nu s-a făcut un efort care să dea peste cap alte proiecte. Se construiește această catedrală la timpul în care s-a copt acest proiect, unul amânat 140 de ani. Nu prea ne-am grăbit ca stat să avem o catedrală ortodoxă.
Bugetul Catedralei. Cine, cum a dat?
Tot ce ține de buget are legătură cu Legea Catedralei Mântuirii Neamului, apărută în 2007. În ea sunt stipulate sursele de finanțare: fonduri proprii ale Patriarhiei Române, donațiile credincioșilor, Guvernul prin Secretariatul de Stat pentru Culte și primăriile din București. Acestea sunt sursele de finanțare. 30% din banii cheltuiți până acum au venit din donații, restul a fost sprijin de la stat. În 2017, Guvernul a dat 35 de milioane de lei, Primăria Sector 1 a dat 20 de milioane, Primăria Sector 5 a oferit 9 milioane de lei, altele nu au dat. În 2018, s-au primit de la Guvern 30 de milioane, iar de la Primăria Sectorului 4, doar 300.000 de lei. Stadiul construcției este la 85%. Se lucrează la baza viitoarelor turle.
Această catedrală va fi mărginită de niște clădiri adiacente, un parc de 6 hectare pe partea de nord-vest, un muzeu al creștinismului românesc, un centru social cu cantină pentru oamenii fragilizați social, un centru de conferințe. E vorba de împletirea activității religioase a Bisericii cu activitatea ei socială, culturală și de caritate - toate vor fi reprezentate în acest ansamblu arhitectural.
Proiectele sociale ale Bisericii - Câte instituții sociale are BOR?
Cred că 769, vorbim de centre repartizate pe tot teritoriul României. Cei interesați pot verifica pe site-ul patriarhia.ro link-ul cu harta interactivă a tuturor centrelor sociale ale BOR. Sunt punctate cu roșu. Au început a fi construite în a doua parte a anilor '90 și s-au înmulțit. Au apărut anual câteva în plus, în ultimii ani.
Anul trecut, s-au cheltuit 111 milioane de lei doar pentru activitate filantropică, adică aproximativ 25 de milioane de euro. În ultimii 10 ani, de când a venit Preafericitul Daniel la cârma Bisericii, s-au cheltuit doar în sfera filantropică 150 de milioane de euro.
Instituții de voluntariat în BOR
Lângă biserici au apărut centre de meditații, cantine pentru săraci, unde zeci de persoane primesc hrană zilnic, centru de pictare de icoane pentru copii cu profesori voluntari. Multiplicați acest exemplu cu câteva mii, la nivelul întregii țări. Câteva mii de astfel de centre există, dar ele sunt foarte mici. Există și proiecte mari, cum este cel mai mare orfelinat din România. La Mănăstirea de lângă Rădăuți sunt crescuți de mici peste 100 de copii.
Părintele Mihai Negrea a fost tată pentru peste 100 de copii. Cum a reușit să facă asta?
Din câte știu, a reușit și reușim întotdeauna prin solidaritate, care nu lipsește la români. Gândiți-vă și la cazul Colectiv, ce solidaritate fabuloasă a fost. Oamenii credincioși sunt solidari, asta se întâmplă în toate cultele, mai ales în cele mai mici, unde solidaritatea concurează cu o familie extinsă. Cu siguranță a primit ajutoare, donații de la oameni de afaceri, poate și de la stat, dar cred că cheia succesului unui proiect umanitar este o educație pro-generozitate. Trebuie să redobândim o cultură a generozității. Comunismul a fisurat foarte multe lucruri, inclusiv asta. Generozitatea ne poate salva acolo unde statul nu o poate face și vedem manifestările unui stat uneori stângaci, alteori neputincios.
Cazurile Pomohaci și Bârlădeanu, pete de rușine pe obrazul Bisericii
Aceste cazuri m-au tulburat foarte mult. În momentul în care un cleric, indiferent de rang, e dovedit a fi vinovat bineînțeles riscă pedeapsa cea mai gravă - caterisirea. În cazul Pomohaci, lucrurile au fost ceva mai limpezi. Acest nefericit om avea și un anumit trecut. Cred că se știau anumite lucruri despre el, a apărut înregistrarea respectivă fără niciun dubiu, pentru că n-au contestat-o nici el nici avocatul. A fost un caz de preot dovedit a fi un om cu o viață în răspăr cu tot ce înseamnă statut de preot. Caterisirea a fost una așteptată și inevitabilă. Sunt lucruri indubitabil reale, nu se pune problema trucării filmului respectiv. Am spus ce am văzut și s-a declanșat ceva fără precedent în BOR. Niciodată nu a fost un caz de episcop într-o asemenea situație, foarte foarte dură din punct de vedere moral. Din acel moment, s-au constituit Sinodul Mitropolitan de la Iași, Sinodul Permanent de la București și Marele Sinod din august, anul trecut, care l-a cercetat pe fostul episcop de Huși. Cu o zi înainte de a se pronunța sinodul care a întemeiat un organism de judecare a clericilor (un tribunal bisericesc), fostul episcop de Huși a făcut solicitare de retragere din toate funcțiile existente. E adevărat că nu a fost caterisit. Mulți cred că așa ar fi fost cel mai bine. Și-a depus cererea de retragere de care sinodul nu putea să nu ia act.
Acest fost episcop a târât BOR într-un scandal fără precedent. Putea să facă această cerere de retragere încă de la început. Nu trebuie să te agăți de absolut nimic când e vorba de instituția pe care tu o reprezinți. Chiar și nevinovat, un act de retragere e un act de demnitate, de onestitate, pe care mă așteptam să îl facă. Nu l-a făcut. Nu a fost caterisit pentru că i s-a aprobat cererea de retragere. Aceasta este o retragere ireversibilă. El acum nu mai este episcop, nu are dreptul să slujească și nu are nici un fel de atribuție. Statutul lui a fost restrâns la acela de simplu monah (călugăr). Trăiește lângă Mănăstirea Văratec, într-o casă pusă la dispoziția de Episcopia Bacăului.
Un alt eveniment așteptat de credincioși: canonizarea lui Arsenie Boca
E într-un stadiu nu incipient, pentru că s-a format deja la Episcopia Devei și Hunedoarei (unde e Mănăstirea Prislop unde a trăit Boca) comisia formată din istorici și specialiști , coordonată de Mitropolitul Ardealului, care analizează viața și opera părintelui.
Arsenie Boca n-a fost un simplu părinte, a fost o personalitate. Întâlnirile cu el i-a marcat pe foarte mulți (peste 15.100 de persoane au semnat o petiție pentru canonizarea lui). Această canonizare este probabilă, nu este o certitudine, pentru că se adună acum probe menite să configureze un dosar fără dubii legat de acuratețea ortodoxă a operei sale, a vieții sale, care nu e ușor de deslușit, pentru că sunt mărturii favorabile și mai puțin favorabile. Procesul de canonizare a început acum doi ani, este unul lent, se adună greu probele și nu se face de pe o zi pe alta în cazul unei persoane contemporane.
Despre dosarele unor preoți care au colaborat cu fosta Securitate
Anul trecut, BOR și-a asumat deschiderea totală spre trecutul istoriei comuniste. Biserica a deschis dosarele tuturor preoților, există acces la ele, la CNSAS, la Biblioteca Sfântului Sinod, care adăpostește unele lucrări. Asumarea trecutului e una tămăduitoare, terapeutică. Surprizele cele mai mari sunt cele plăcute. Au existat preoți care au colaborat cu Securitatea, dar au fost foarte puțini comparativ cu cei care au ales închisoarea. Aproximativ 3.000 de clerici ortodocși au fost închiși și n-au capitulat. Să nu excludem niciodată din nicio discuție despre o instituție raportul dintre uscături și pădure. Vă asigur că pădurea există și e una densă.
Istoria Catedralei Mântuirii Neamului
1884 - Ion C. Brătianu - credit de cinci milioane pentru catedrala care urma să fie amplasată între Unirii și Romană.
După 1890, 1,3 milioane merg spre construirea de școli. În 1898, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Spiru Haret, mai obține 3 milioane. Pentru catedrală rămân 500 de mii de lei. Mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu cere construirea catedralei pe locul fostei mănăstiri Sărindar, unde se va ridica Cercul Militar.
1900 - Sfântul Sinod constată că se cheltuiseră toți banii. Ministrul Cultelor, conservatorul Constantin Istrati propune bisericii să facă o colectă, guvernul urmând să contribuie când va avea bani. Biserica refuză, invocând secularizarea. De vreme ce statul a luat averile mănăstirești, e obligat să zidească viitoarea catedrală cu bani de la buget. Totuși se înființează o comisie și se lansează un apel public pentru strângerea de fonduri în 1903.
1920 - Mitropolitul Miron Cristea îl roagă pe Ferdinand să se implice. Regele e de acord și se alcătuiește un comitet din 49 de persoane care să strângă fonduri pentru catedrală. Nu se întâmplă nimic.
1925 - Înființarea Patriarhiei, iar în 1926 se face un nou apel pentru strângerea de fonduri. Fără niciun rezultat.
1927 - Biserica are 3 milioane de lei de la Guvern și cere Primăriei București, să indice locul unde să construiască edificiul. Se înființează și o comisie și sunt indicate trei variante - lângă Universitate, la Mitropolie sau pe dealul Mihai Vodă. Miron Cristea alege poalele Dealului Mitropoliei unde se ridică o troiță în 1929. Dar Biserica are alte priorități - restaurarea așezămintelor românești de la Ierusalim. Proiectul este abandonat.
În 1999, se hotărăște construirea catedralei în Parcul din Piață Unirii unde se ridică o troiță. O altă variantă a fost Parcul Carol. Ultima variantă, lângă Palatul Parlamentului.
2011 - Guvernul alocă 2,5 milioane pentru construirea catedralei.
2012 - Consiliul general alocă de asemenea bani, dar și 40 de mii de enoriași contribuie.
2014 - BOR primește de la stat 12 milioane de euro pentru catedrală. Lucrările au început în 2010 și ar fi trebuit să dureze 3 ani.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
