Acum la Digi FM Nono Semen ANDIA - De la dela

Vladimir Putin promulgă ieşirea Rusiei din tratatul care interzice testele nucleare

Vladimir Putin / Profimedia
Vladimir Putin / Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat joi legea revocării ratificării Tratatului Interzicerii Testelor Nucleare (TICEN/CTBT), în timpul Războiului din Ucraina şi unei crize cu Occidentul, relatează AFP.

Legea, publicată pe portalul oficial de informaţii juridice, a fost adoptată de Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, la sfârşitul lui octombrie, relatează News.ro.

Tratatul a fost adoptat de către Adunarea Generală a ONU în septembrie 1996 şi a fost deschis ratificării. Rusia l-a ratificat în 2000.

La începutul lui octombrie, Vladimir Putin a anunţa că ţara sa ar putea să revoce ratificarea TICEN şi să răspundă astfel Statelor Unite, care nu l-au ratificat niciodată.

”Nu sunt pregătit să spun dacă trebuie sau nu să reluăm testele” nucleare, adăuga el, lăudând însă dezvoltarea unor noi rachete extrem de puternice care pot transporta ogive nucleare.

De la începutul Războiului din Ucraina, în februarie 2022, preşedintele rus a ameninţat cu un recurs la arma nucleară şi a desfăşurat în vara lui 2023 armament nuclear tactic în Belarus, cel mai apropiat aliat al său.

Legea revocării ratificării Tratatului Interzicerii Testelor Nucleare a fost adoptată mai întâi de către Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, după care a fost adoptată în unanimitate de Consiliul Federaţiei la sfârşitul lui octombrie.

Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, cataloga acest vot drept ”răspunsul la o atitudine odioasă a Statelor Unite faţă de obligaţiile pe care le au privind menţinerea securităţii globale”.

La sfârşitul lui octombrie, Rusia a procedat la tiruri de testare a unor rachete balistice vizând pregătirea forţelor ruse de un ”atac nuclear masiv” de ripostă.

Doctrina militară rusă prevede o recurgere ”strict defensivă” la arma atomică, în cazul unui atac asupra Rusiei cu armament de distrugere în masă sau în cazul unei agresiuni cu armament convenţional ”care ameninţă existenţa însăşi a statului”.

În februarie, Rusia şi-a suspendat participarea la Tratatul dezarmării nucleare New START, pe care l-a semnat cu Statele Unite în 2010 - ultimul acord bilateral nuclear care lega Rusia şi Statele Unite.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
World Youth Festival on the Federal Territory "Sirius". Open dialogue as part of the educational marathon "Znanie. First" "Image of Russia: reality and imposed stereotypes."
Purtătorul de cuvânt al lui Putin: Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din...
mama lui aleksei navalnii (3)
Preotul rus care a ţinut slujba de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie...
razboi ucraina
Există informații că situația de pe frontul ucrainean se va înrăutăți într-o lună: "Vor exista...
studenti
Vești bune pentru studenții din România! Taxele de școlarizare nu vor mai crește pe parcursul...
Te-ar putea interesa și
Female,Hand,Holding,House,Key,real,Estate,Agent.
Est-europenii încep să-și cumpere proprietăți în Occident, în timp ce Putin intensifică...
profimedia-0864596312
Moscova îndeamnă la „reţinere” după loviturile aeriene ale Iranului împotriva Israelului
Evghenia Guţul
Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăziei, se află la Moscova: „Rusia a salvat din nou poporul...
Pope Francis leads the general audience at Paul VI Audience Hall
Papa Francisc, un nou apel la pace în Ucraina şi Orientul Mijlociu: „Să se oprească şi să...
Partenerii noștri
Digi24 FOTO. Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record. Cine era John Jacob Astor
FOTO. Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la...
DigiSport Gigi Becali a găsit noul fundaș stânga de la FCSB! E din România: ”Am vorbit în iarnă”
Gigi Becali a găsit noul fundaș stânga de la FCSB! E din România: ”Am...
PeRoz O femeie a cerut ajutor pe internet pentru a-l găsi pe soțul care a plecat brusc și a dispărut fără urmă. Ce a urmat a uimit-o și pe ea
O femeie a cerut ajutor pe internet pentru a-l găsi pe soțul care a plecat...
Film Now Shannen Doherty, diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, fotogriată pe tocuri în Malibu, alături de o prietenă. Actrița pare într-o formă de invidiat
Shannen Doherty, diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, fotogriată pe...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Jon Bon Jovi, adevărul despre provocările din căsnicia lui de 35 de ani: „Nu am fost vreun sfânt”
Jon Bon Jovi, adevărul despre provocările din căsnicia lui de 35 de ani...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
FCSB
FCSB e campioană! Gigi Becali vrea să aducă 7-8 jucători la echipă: "Nu mă...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
femeie cu flori
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Top 3 nume de femei și...
florii
Tradiții și obiceiuri de Florii. De ce se mănâncă pește
salcie
De ce se duce salcie la biserică în Duminca Floriilor
donald trump si Kristi Noem
Kristi Noem, posibilul vicepreședinte al lui Donald Trump, povestește în cartea de memorii cum...