Acum la Digi FM DUKE DUMONT FT JAX JONES - I Got U

Actorul Lee Sun-kyun, din filmul ”Parazit”, câștigător al premiului Oscar, a fost găsit mort

Lee Sun-kyun/ Profimedia
Lee Sun-kyun/ Profimedia

Actorul sud-coreean Lee Sun-kyun, cunoscut mai ales pentru rolul său din filmul ”Parasite / Parazit”, premiat cu Oscar, a fost găsit mort, anunţă presa locală, care citează poliţia, transmite BBC.

În vârstă de 48 de ani, Lee Sun-kyun a fost găsit inconştient într-o maşină într-un parc din centrul Seulului, miercuri, potrivit rapoartelor. 

Nu este clar dacă Lee şi-a luat singur viaţa, dar poliţia primise un raport potrivit căruia acesta ar fi plecat de acasă, după ce a scris un memoriu, a precizat agenţia de ştiri Yonhap, relatează News.ro.

El a fost investigat din octombrie pentru presupus consum de droguri.

Yonhap a relatat că a fost suspectat că ar fi consumat droguri într-un bar din Seul. Actorul a declarat că, deşi a luat ceea ce i s-a dat, nu a ştiut că erau droguri ilegale.

Antreprenoarea ar fi spus poliţiei că el a consumat droguri la ea acasă de mai multe ori - lucru pe care el l-a negat. Anterior, el solicitase prin intermediul avocatului său să fie supus unui test cu detectorul de minciuni.

Testele sale de droguri au avut rezultate negative sau neconcludente, a adăugat raportul.

A existat un interes extins în jurul anchetei, care a provocat daune considerabile reputaţiei lui Lee. El a fost scos din No Way Out, un serial TV de mister ale cărui filmări au început în octombrie, pe fondul acuzaţiilor.

Actorul, care a fost căsătorit şi a avut doi fii cu actriţa Jeon Hye-jin, a avut o carieră actoricească de peste două decenii.

A jucat în rolul principal în zeci de filme şi emisiuni TV, devenind un nume cunoscut până în anii 2010.

A devenit celebru pe plan internaţional în rolul lui Park Dong-ik din ”Parasite”, tatăl din bogata familie Park.

Filmul a luat patru premii la Gala Oscar din 2020, inclusiv cel mai bun film - devenind primul film de limbă non-engleză care a câştigat acest premiu.

Infracţiunile legate de droguri, inclusiv cele care implică utilizarea de marijuana, sunt considerate infracţiuni grave în Coreea de Sud. Consumul de marijuana atrage după sine pedepse cu închisoarea de până la cinci ani.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
Emily Goldberg/ Foto: Instagram
Fosta iubită a lui Avicii a murit, la șase ani de la moartea DJ-ului suedez. Emily Goldberg...
Ian Gelder/ Profimedia
Actorul britanic Ian Gelder, care l-a interpretat pe Kevan Lannister din Game of Thrones, a...
ovidiu cuncea (4)
Actorul-preot Ovidiu Cuncea ține post negru toată Săptămâna Mare: "Chiar dacă am două...
Paul Auster/ Profimedia
Paul Auster, autorul american al „Trilogiei New Yorkului”, a murit la vârsta de 77 de ani
Te-ar putea interesa și
Diego Maradona/ Profimedia
Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona. Opt cadre medicale...
Cole Brings Plenty/ Profimedia
Actorul Cole Brings Plenty, în vârstă de 27 de ani, starul serialului "1923", a fost găsit mort
George Burcea
De ce nu mai joacă George Burcea în sezonul 2 al serialului "Wednesday". Nici filmările nu mai...
Ana Stark-Stănişel/ Foto: Facebook
Ana Stark-Stănişel, una dintre cele mai valoroase handbaliste din istoria României, a încetat...
Partenerii noștri
Digi24 Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni...
DigiSport ”Cu mine vorbești cu 'domnul Rotaru', Iliuță!”. Mihai Rotaru, reacție arogantă la adresa lui Ilie Dumitrescu
”Cu mine vorbești cu 'domnul Rotaru', Iliuță!”. Mihai Rotaru, reacție...
PeRoz Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am realizat că toți prietenii lui și familia știau și mi-au ascuns"
Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am...
Film Now Martin Freeman, tot un zâmbet pe covorul roșu, cu iubita tinerică ținută strâns la piept. Franțuzoaica și-a lăsat la vedere colecția de tatuaje
Martin Freeman, tot un zâmbet pe covorul roșu, cu iubita tinerică ținută...
Digi World Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat...
Stirile Kanal D Ministerul Educației a anunțat că pe 13 mai 2024 încep testele pentru elevii de clasa a 2-a la Limba Română. Iată calendarul examenelor pe scurt
Ministerul Educației a anunțat că pe 13 mai 2024 încep testele pentru...
ProFM Elena s-a reinventat după divorțul de CRBL. Fosta soție a artistului, imagini virale pe TikTok: „Viață nouă, noi începuturi”
Elena s-a reinventat după divorțul de CRBL. Fosta soție a artistului...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Meeting of Russian Foreign Minister Sergei Lavrov with Sierra Leonean Minister of Foreign Affairs and International Cooperation Timothy Kabbah at the Reception House of the Russian Foreign Ministry.
Lavrov spune că Rusia este pregătită dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul...
Iulia Vântur
Iulia Vântur, despre decizia de a se muta în India și a renunța la cariera din România: "Nu te...
interlopi
Răsturnare de situație în cazul crimei de la Padina. Cei trei interlopi suspectați că au ucis...
cristi tanase si sotia lui
Cristi Tănase a intentat divorț la doar o zi după ce soția a obținut ordin de protecție...