Acum la Digi FM Digi FM ARASH FT HELENA - Broken Angel

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona. Opt cadre medicale au fost acuzate de moartea celebrului fotbalist

Diego Maradona/ Profimedia
Diego Maradona/ Profimedia

Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Maradona şi urmează să fie judecatei la 4 iunie, relatează Ouest France.

La mai bine de trei ani de la moartea sa, nu există încă prea multe certitudini în legătură cu moartea lui Diego Maradona. Noul raport privind cauzele morţii sale ar putea chiar să pună sub semnul întrebării procedurile penale lansate împotriva celor opt cadre medicale acuzate că au jucat un rol în decesul său, relatează News.ro.

Mundo Deportivo scrie că un expert medico-legal a efectuat o investigaţie la cererea lui Leopoldo Luque, neurochirurgul lui Pibe de Oro. Scopul acestei a doua expertize a fost acela de a contesta examenul medical efectuat în 2021, care îi considera pe Luque şi pe alţi medici responsabili de moartea fostului jucător.

Citește și: Gică Hagi, impresionat complet de întâlnirea cu Diego Maradona: „De-aia ne-am și atins. A fost o onoare pentru mine!”

De la începutul procedurilor judiciare, acuzaţii au negat orice neregulă în tratamentul aplicat lui Maradona, care a murit la doar 60 de ani. Cufundată într-un doliu profund, Argentina a avut nevoie de mai multe săptămâni pentru a-şi reveni după pierderea idolului său.

Suspiciunile s-au înmulţit în urma morţii campionului mondial din 1986, iar cabinetele medicilor şi locuinţele sale au fost percheziţionate de poliţie.

În urma acestor percheziţii, procurorii au decis în cele din urmă să îi acuze pe cei opt profesionişti de omor, iar acum ei riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare. Procesul va începe la 4 iunie.

Factorii externi i-ar fi putut cauza moartea
Potrivit raportului medicului legist Pablo Ferrari, publicat luni, ritmul cardiac neregulat şi ridicat al lui Maradona ar putea fi de origine naturală sau rezultatul unui factor "extern". Un drog precum cocaina, de care nativul din Lanus făcuse abuz în trecut, ar fi putut fi, aşadar, cauza.

Citește și: Au apărut rezultatele analizei toxicologice în cazul lui Diego Maradona

Această nouă ipoteză marchează o răsturnare de situaţie în cazul morţii legendei fotbalului.

Procurorii preferă să trateze situaţia cu calm: "Nu există noutăţi în acest caz. Criticile au vizat chiar contraexpertiza, care a fost pregătită în 72 de ore şi se bazează pe "o parte minimă a probelor prezentate de apărare".

Maradona a murit la 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani, de insuficienţă cardiacă acută, în timp ce se recupera după o operaţie suferită la creier.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi/ Profimedia
Ce se întâmplă în Iran când un preşedinte moare în timpul mandatului?
Un adolescent în vârstă de 14 ani a murit după ce a mâncat chipsuri extrem de iuţi/ Shutterstock
Un adolescent în vârstă de 14 ani a murit după ce a mâncat chipsuri extrem de iuţi. Totul a...
Laura Codruța Kovesi
Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi, percheziții în București, într-o anchetă ce...
Emily Goldberg/ Foto: Instagram
Fosta iubită a lui Avicii a murit, la șase ani de la moartea DJ-ului suedez. Emily Goldberg...
Te-ar putea interesa și
Ian Gelder/ Profimedia
Actorul britanic Ian Gelder, care l-a interpretat pe Kevan Lannister din Game of Thrones, a...
mural cu chipul lui maradona
Copiii lui Maradona vor să mute rămășițele fostului fotbalist într-un mausoleu
Paul Auster/ Profimedia
Paul Auster, autorul american al „Trilogiei New Yorkului”, a murit la vârsta de 77 de ani
bani-salariu
Un băiețel de șase ani din Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în...
Partenerii noștri
Digi24 Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică şi nu vreau ca generaţia ei să trăiască cu ele”
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
DigiSport Sorin Cârțu s-a convins după un singur meci: ”Am fost surprins! Va fi de mare calitate”
Sorin Cârțu s-a convins după un singur meci: ”Am fost surprins! Va fi de...
PeRoz Nu au crescut împreună, dar au devenit cei mai buni prieteni. Violeta și Radu Bănică sunt uniți: "Am realizat că ne avem unul pe altul"
Nu au crescut împreună, dar au devenit cei mai buni prieteni. Violeta și...
Film Now Sebastian Stan, 8 minute de ovații la Cannes 2024. Românul s-a fâstâcit ca un copil în timpul aplauzelor pentru rolul lui Donald Trump
Sebastian Stan, 8 minute de ovații la Cannes 2024. Românul s-a fâstâcit ca...
Digi World Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Fiica lui Eminem s-a măritat. Imagini de la nuntă. Hailie Jade i-a păstrat un dans tatălui ei faimos, îmbrăcat la patru ace
Fiica lui Eminem s-a măritat. Imagini de la nuntă. Hailie Jade i-a păstrat...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Neil Lennon
Neil Lennon, noul antrenor al FC Rapid, prezentat oficial: "Sunt mândru și fericit. Sper să...
Singapore Airlines
Un britanic a murit și mai multe persoane au fost rănite la bordul unui avion, după turbulențe...
The,Turbulence,Of,The,Clouds,Left,By,The,Plane,During
Ce sunt turbulenţele aeriene, când apar şi cât de periculoase pot fi. Un studiu preconizează...
praf saharian romania 438789657_770988601834108_3949741536602332525_n
Nou val de praf saharian deasupra României. Va putea fi observat începând de marţi seară