Acum la Digi FM Marius Dobre THE KILLERS - Human

Copilul din Gorj care ar fi fost scos ilegal din ţară vândut în Germania de părinții lui va fi adus astăzi în România

Copil/ Shutterstock
Copil/ Shutterstock

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a anunţat că băieţelul în vârstă de şase ani care ar fi fost vândut pe câteva sute de lei în Germania va fi adus în România în cursul zilei de luni, alături de un psiholog şi o echipă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, care s-a deplasat la Munchen pentru a prelua minorul şi a-l însoţi înapoi în ţară.

De asemenea, în contextul demarării procedurilor administrative pentru repatrierea minorului, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, secretarul de stat Rareş-Petru Achiriloaie, s-a deplasat de urgenţă la Munchen pentru a discuta soluţionarea cazului cu reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai autorităţilor germane competente, mai arată comunicatul de presă al Ministerului Familiei, relatează News.ro.

„Prioritatea absolută în acest moment este să ne asigurăm că acest copil este bine, că va primi întreg sprijinul şi ajutorul din partea specialiştilor noştri pentru a depăşi această traumă evidentă prin care a trecut. Avem încrederea că organele de anchetă vor soluţiona cât mai curând acest caz, în care faptele par a fi de-a dreptul înfiorătoare şi avem încredere că cei care se fac vinovaţi vor răspunde în justiție. Le mulţumesc colegilor de la DGAPSC Gorj, Ministerul Afacerilor Externe, respectiv Consulatul General al României la Munchen, pentru eficienţa cu care am colaborat în acest caz, reuşind împreună să ne asigurăm că acest copilaş este în siguranţă, cu cooperarea totală a autorităţilor germane”, a declarat preşedintele ANPDCA, Rareş-Petru Achiriloaie.

Cazul copilului de şase ani a intrat în atenţia ANPDCA la sesizarea autorităţilor din Germania, care au solicitat Ministerului Justiţiei clarificarea situaţiei unui minor român, după ce au constatat că acesta se afla în grija cetățeanului străin.

În România, ancheta în acest caz, în care există suspiciuni de trafic de minori, a fost preluată de DIICOT, ca urmare a unei sesizări formulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Gorj.

De asemenea, ceilalţi doi fraţi ai băiatului – o fetiţă de 8 ani şi un băieţel de 2 ani şi 8 luni - au fost preluaţi în regim de urgenţă de către DGASPC Gorj şi se află acum în îngrijirea unui asistent maternal, mai indică sursa citată.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Stadionului echipei Mainz/ Foto: Twitter
Alertă pe stadionului echipei Mainz. A fost găsită o bombă de 500 de kilograme din al Doilea...
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în Turcia/ Profimedia
Germanii de origine turcă, reacție dură după ce președintele Germaniei a tăiat și a mâncat un...
Poliție Germania/ Foto: Shutterstock
Locuitorii din două orașe germane au chemat poliția, după ce s-au trezit cu mai mulți români...
Law,And,Justice.,Bokeh,Background.
O tânără din Motru a vrut să mituiască un polițist cu 20 de euro, după ce a fost oprită în...
Te-ar putea interesa și
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Un bărbat din Gorj a fost agresat, după ce a filmat două persoane care încărcau lemnul din...
Marcel Ciolacu, după întrevederea cu Olaf Scholz
Marcel Ciolacu, după întrevederea cu Olaf Scholz: „România mizează în continuare pe susţinerea...
Dan Ilie Morega
Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, rămâne în arest la domiciliu
Arrested,Man,Hands,Close,Up
Un bărbat din Gorj a fost reţinut, după ce a încercat să violeze şi a tâlhărit o femeie care...
Partenerii noștri
Digi24 Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații...
DigiSport Simona Halep: ”Nu mi-a venit să cred”. Ce a spus despre retragere
Simona Halep: ”Nu mi-a venit să cred”. Ce a spus despre retragere
PeRoz E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează pe soția lui și cum a reacționat actorul când l-a văzut
E oprit mereu pe stradă pentru că e sosia lui Jason Momoa. Ce o deranjează...
Film Now Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu au reușit să facă lucrurile să funcționeze între ei!”
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de...
Digi World A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu goală, ce apariție e asta?”
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Fico
Măsurile de securitate pentru protecţia premierului Fico, criticate de experţi după tentativa...
tuse
112 cazuri de tuse convulsivă în primele 4 luni ale anului, în România, față de 16 în tot anul...
Baby Lasagna
Baby Lasagna, locul 2 la Eurovision 2024, donează premiul de 50.000 de euro oferit de guvernul...
irinel columbeanu
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”