Acum la Digi FM Gabriel Cindea MAROON 5 FEAT CHRISTINA AGUILERA - Move like Jagger

Un băiețel de șase ani din Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania. Frații lui au fost preluaţi de Protecţia Copilului

bani-salariu

Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o pentru copil este de câteva sute de lei. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj i-a preluat pe ceilalţi doi copii ai familiei, aceştia fiind acum în grija unor asistenţi maternali.

Verificările în acest caz au demarat după ce DGASPC Gorj a primit o adresă din partea Autorităţii Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în luna aprilie a acestui an, conform căreia un copil ar fi fost vândut şi dus în Germania.

”Imediat s-a demarat procedura conform legislaţiei în vigoare, fiind înştiinţate instituţiile abilitate să verifice aspectele sesizate şi să intervină conform competenţelor legale, fiind vorba, în acest caz despre DIICOT. Reprezentanţii DGASPC Gorj s-au deplasat la domiciliul familiei împreună cu reprezentanţii autorităţii locale pentru a evalua situaţia socio-familială. S-a constatat în urma intervenţiei şi a discuţiilor purtate cu reprezentanţii legali că minorul în cauză nu se află la domiciliu. S-a constatat că la domiciliu mai există doi minori, minori ce au fost preluaţi la scurt timp de reprezentanţii DGASPC Gorj împreună cu reprezentanţii Poliţiei, fiindu-le instituită măsură de protecţie specială-plasament în regim de urgenţă la asistenţi maternali profesionişti”, a declarat pentru purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj, Minodora Sucea, potrivit News.ro. 

Surse locale au precizat că primele date din anchetă arată că băieţelul, care a împlinit şase ani în luna martie a acestui an, a fost vândut pe o sumă de câteva sute de lei.

Tatăl copilului este alcoolic, iar mama pare a avea probleme psihice, au constatat autorităţile care s-au deplasat la locuinţa familiei.

Acolo au fost găsiţi sora mai mare a băieţelului are ar fi fost vândut şi fratele mai mic al acestuia. Fata are opt ani, iar fratele cel mic are doi ani şi opt luni. Ambii se află acum la asistenţi maternali şi urmează un program de consiliere psihologică. Autotrităţile au cerut pentru cei doi copii şi alte investigaţii medicale.

Director general al DGASPC Gorj, Laurenţiu Diaconescu şi ministrul Familiei, Natalia Intotero, au vizitat pe cei doi fraţi ai minorului la domiciliul asistenţilor maternali, purtând discuţii cu aceştia.

Oficialii DGASPC Gorj precizează că ”după clarificarea situaţiei juridice a minorului aflat în Germania, instituţia va interveni în preluarea acestuia şi instituirea unei măsuri de protecţie specială”.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Diego Maradona/ Profimedia
Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona. Opt cadre medicale...
Spitalul „Sfântul Pantelimon”, medicină, pacienți, sistemul sanitar
Ministerul Sănătății trimite Corpul de Control la Spitalul Sfântul Pantelimon, după ce 20 de...
Robert Pattinson și Suki Waterhouse / Foto: Profimedia
Robert Pattinson şi Suki Waterhouse au devenit părinţi pentru prima dată: „Bine ai venit pe...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
O femeie din Alba Iulia a lovit cu maşina un copil pe o trecere pentru pietoni, apoi a plecat...
Te-ar putea interesa și
barbat
Imagini cu un bărbat care trage cu un pistol între blocuri au fost publicate pe internet...
Cameron Diaz și soțul ei, Benji Madden
Actriţa Cameron Diaz, în vârstă de 51 de ani, şi soţul ei au anunţat naşterea celui de-al...
Copil dat dispărut
Mobilizare de amploare la Botoșani. 200 de persoane îl caută pe Ayan, copilul de doi ani...
florin salam
Florin Salam a fost reținut pentru 24 de ore. Este acuzat de înşelăciune, după ce ar fi primit...
Partenerii noștri
Digi24 Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția a vorbit de un "un atac sinistru de tip paramilitar"
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini...
DigiSport Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham? Ce a apărut în presa britanică, după al 6-lea meci uitat pe bancă
Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham? Ce a apărut în presa britanică, după...
PeRoz Cum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat
Cum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la...
Film Now Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe răni pe față
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost...
Digi World O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele...
ProFM Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai bună variantă!”
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
will ferrell (3)
Will Ferrell a devenit acţionar minoritar la Leeds United
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Mbappe
Mbappe a acceptat provocarea lui Usain Bolt de a se întrece pe distanţa de 100 metri: „Ştiu că...
Le président de la République Emmanuel Macron raccompagne le président chinois Xi Jinping et la présidente de la Commission européenne Ursula Von Der Leyen après un entretien au palais présidentiel de l'Elysée à Paris
Preşedintele Xi Jinping susţine că UE şi China trebuie „să rămână partenere”
TENNIS : Rolex Monte Carlo Masters - 06/04/2024
Novak Djokovic se menţine în fruntea clasamentului ATP
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Traficanţi de droguri, cetăţeni străini, depistaţi de poliţişti şi procurori în staţiunea...