Acum la Digi FM Alice Tudor BACKSTREET BOYS - Quit playing games (with my heart)

Regele Charles a fost internat pentru operația la prostată. Regina Camilla, alături de el

Încoronarea Regelui Charles al III-lea/ Profimedia
Încoronarea Regelui Charles al III-lea/ Profimedia

Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, a fost internat vineri la un spital pentru a fi operat de o hipertrofie benignă de prostată, anunţă vineri într-un comunicat Palatul Buckingham.

”Regele a fost internat în această dimineaţa la un spital londonez, în vederea unui tratament programat. Majestatea Sa ţine să le mulţumească tuturor celor care i-au făcut urări în săptămâna care a trecut şi se bucură să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra sensibilizării faţă de sănătatea publică”, subliniază Palatul, conform AFP și news.ro.

Regele a fost văzut vineri intrând în London Clinic, împreună cu regina Camilla.

regele charles și regina camilla

Prinţesa Kate, soţia prinţului William, se reface, în prezent, după o operaţie abdominală anunţată săptămâna trecută. Presa britanică scrie că regele a vizitat-o pe Kate înainte să fie operat.

Această comunicare despre starea sănătăţii regelui - neobişnuită din partea monarhiei - are scopul să încurajeze depistarea acestei patologii, foarte frecventă la bărbaţii de o anumită vârstă şi în general lipsită de gravitate.

În lipsa unui tratament, ea poate antrena o deteriorare treptată a funcţionării vezicii urinare şi infecţii urinare.

Acest demers a fost încununat cu succes, iar în 48 de ore, site-ul serviciului britanic public de sănătate NHS a fost vizitat de 26.000 de ori, faţă de o medie de 1.400 de vizite în zilele precedente.

Suveranul britanic are un program foarte încărcat - inaugurări, asociaţii de caritate sau vizite diplomatice în Germania, Franţa, Kenya, COP23 sau primirea unor lideri străini.

 

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
King Charles III, Queen Camilla, Other royals' First Official Portraits Revealed
Regele Charles, diagnosticat cu cancer, marchează fără fast un an de la încoronarea sa
Coronation Scroll of King Charles III
Regelui Charles i-a fost prezentat pergamentul de 21 de metri lungime care relatează...
florin piersic
"Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul...
regele charles
Regele Charles vizitează azi un spital şi un centru specializat în tratarea cancerului. Este...
Te-ar putea interesa și
regele charles
Regele Charles îşi reia activităţile publice. Ce spun medicii despre cum răspunde la...
Nurse,Hand,Taking,Surgical,Instrument,For,Group,Of,Surgeons,At
Un adolescent și-a recăpătat vederea după ce a stat cinci ani în întuneric. A fost operat de o...
King Charles with new bank notes
Regelui Charles al III-lea i-au fost prezentate primele bancnote pe care apare chipul său. Ce...
Nicu Covaci
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Nicu Covaci. Colegii artistului, la câteva zile de...
Partenerii noștri
Digi24 Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția a vorbit de un "un atac sinistru de tip paramilitar"
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini...
DigiSport I-a explodat o torță în mână și a rămas fără un deget. Momente critice pentru un fan din Olanda
I-a explodat o torță în mână și a rămas fără un deget. Momente critice...
PeRoz Cum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat
Cum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la...
Film Now Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe răni pe față
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost...
Digi World O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele...
ProFM Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai bună variantă!”
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
parada-militara-repetitie-mapn
Ministerul Apărării anunţă că înscrierile pentru şcolile postliceale...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
putin (8)
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere...
Mașini în trafic rutier, autoturisme în aglomerație pe stradă cu șoferi îngreunați
Aglomeraţie pe DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni şi între Comarnic şi...
vama nadlac
Peste 200.000 de români şi străini şi peste 37.2000 de mijloace de transport au tranzitat...
Jamala
Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina "nu-şi poate permite" să boicoteze concursul