Acum la Digi FM E Bine Rău! JAY-Z - Empire State Of Mind (Featuring Alicia Keys)

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, a demisionat

Katalin Novak/ Foto: Facebook
Katalin Novak/ Foto: Facebook

Preşedinta Ungariei, Katalin Novàk, o apropiată a lui Viktor Orban, şi-a anunţat sâmbătă demisia, în urma unei controverse majore legate de graţierea unui condamnat într-un caz de pedofilie, informează MTI.

"Am făcut o greşeală. (...) Astăzi este ultima zi în care mă adresez vouă în calitate de preşedinte", a declarat Katalin Novàk, într-un discurs difuzat la televiziunea naţională, potrivit News.ro.

Mii de persoane au manifestat vineri la Budapesta pentru a protesta faţă de graţierea acordată în aprilie 2023 de Katalin Novàk, - care a acordat în jur de douăzeci de graţieri, cu ocazia vizitei Papei - unui director adjunct al unei case de copii condamnat la închisoare în 2019 pentru că a acoperit agresiuni sexuale asupra minorilor care ar fi fost comise de superiorul său.

Iniţiativa preşedintei a scos oameni în stradă şi l-a determinat pe premier să propună o schimbare în ConstituţieÎn discursul său, Katalin Novak recunoaştă că greşeala pe care a făcut-o a fost de a lua o decizie care venea în contradicţie şi stânjenea politica de toleranţă zero a guvernului faţă de pedofilie.

„Dragii mei maghiari, atât de dragi mie, din interiorul graniţei şi de dincolo de graniţă! Mă adresez acum vouă. Nu politicienilor, decidenţilor politici, ci celor cărora am jurat să-i servesc acum doi ani.

Mi-am asumat această sarcină pentru că iubesc Ungaria, ţara noastră, şi pentru că am încredere în voi. Cred că naţiunea noastră este paşnică, iubitoare şi grijulie. Cred într-o majoritate tăcută, în oamenii care muncesc din greu în fiecare zi, în onoare, în păstrarea unei căi drepte şi în puterea iubirii. Acestea sunt valorile pe care le-am moştenit de la bunicii şi părinţii noştri şi pe care dorim să le transmitem copiilor şi nepoţilor noştri”, şi-a început Katalin Novak discursul.

„Am luat o decizie de graţiere care a lăsat mulţi oameni nedumeriţi şi neîmpăcaţi. Este de înţeles că vor o explicaţie”, spune ea.

„Puterea de clemenţă este poate cea mai sensibilă dintre toate. Pentru că o decizie privind viaţa unei persoane trebuie să fie luată pe baza cererii de graţiere şi a informaţiilor disponibile. În aprilie anul trecut, am decis să acord clemenţa, considerând că deţinutul nu a abuzat de vulnerabilitatea copiilor care i-au fost încredinţaţi”, a explicat ea. „M-am înşelat, deoarece decizia de graţiere şi lipsa de justificare erau de natură să ridice îndoieli cu privire la politica de toleranţă zero faţă de pedofilie”, spune preşedinta.

Ea îşi justifică însă decizia, sugerând că în continuare nu consideră că a greşit din punct de vedere moral în cazul respectiv: „Nu există şi nu poate exista nicio îndoială în acest caz. Nu aş acorda niciodată graţierea unei persoane despre care cred că abuzează fizic sau psihic de copii. Aşa a fost atunci şi aşa este şi astăzi”.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în Turcia/ Profimedia
Germanii de origine turcă, reacție dură după ce președintele Germaniei a tăiat și a mâncat un...
Nato,Flag.,National,3d,Rendering,North,Atlantic,Treaty,Organization,Flag
Ungaria rămâne fermă în privința veto-ului său împotriva candidaturii lui Mark Rutte la NATO...
tragedie la un raliu
Tragedie la un raliu din Ungaria: Patru oameni au murit şi cel puţin şapte au fost răniţi după...
klaus iohannis presidency
Preşedintele Iohannis a promulgat o lege prin care schimbul de locuinţă să poată fi realizat...
Te-ar putea interesa și
Emmanuel și Brigitte Macron/ Profimedia
Preşedintele Macron, enervat de „informaţiile false” că soția lui, Brigitte, s-ar fi născut...
Joseph (Joe) Biden
Biden este declarat „apt pentru serviciu” după examenul medical anual
President Biden leaves Washington DC for Delaware, United States - 24 Feb 2023
Biden anunţă că se duce să-şi fază vizita medicală anuală, la Spitalul Militar Walter Reed...
Nato,Flag.,National,3d,Rendering,North,Atlantic,Treaty,Organization,Flag
Ungaria cumpără avioane suedeze de luptă şi este gata să aprobe intrarea Suediei în NATO
Partenerii noștri
Digi24 O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
DigiSport Jaqueline Cristian a reușit o victorie uriașă la Madrid și a spus cui îi dedică succesul: ”A venit cu tot norocul”
Jaqueline Cristian a reușit o victorie uriașă la Madrid și a spus cui îi...
PeRoz O femeie a cerut ajutor pe internet pentru a-l găsi pe soțul care a plecat brusc și a dispărut fără urmă. Ce a urmat a uimit-o și pe ea
O femeie a cerut ajutor pe internet pentru a-l găsi pe soțul care a plecat...
Film Now Shannen Doherty, diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, fotogriată pe tocuri în Malibu, alături de o prietenă. Actrița pare într-o formă de invidiat
Shannen Doherty, diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, fotogriată pe...
Digi World Cum arată o zi din viața antreprenorului care vrea să devină adevăratul Benjamin Button. Ia 100 de suplimente pe zi și-și mănâncă cina la 11 dimineața
Cum arată o zi din viața antreprenorului care vrea să devină adevăratul...
ProFM Sore, dans în costum de baie pe plaja din Maldive și gesturi tandre cu iubitul de care e îndrăgostită până peste cap: "Sunt fericită"
Sore, dans în costum de baie pe plaja din Maldive și gesturi tandre cu...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
canotaj romania
Bronz la Campionatele Europene de Canotaj 2024 pentru echipajul de 8+1...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
David Popovici
David Popovici și-a luat pauză de la facultate pentru a se dedica 100% pregătirii pentru JO de...
Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc
O medalie de aur și una de argint pentru România la Campionatul European de Canotaj
masina care a luat foc
O mașină a luat foc pe autostradă. Imediat după ce șoferul și pasagerul s-au dat jos și au...
sofer
Tânăr de 22 de ani, prins drogat la volan de două ori într-o noapte