Acum la Digi FM Digi FM BRITNEY SPEARS - Toxic

Prinţii Andrew şi Harry nu îl mai pot înlocui pe regele Charles al III-lea în caz de incapacitate

Prinţii Andrew şi Harry nu îl mai pot înlocui pe regele Charles al III-lea/ Profimedia
Prinţii Andrew şi Harry nu îl mai pot înlocui pe regele Charles al III-lea/ Profimedia

Prinţii Andrew şi Harry, ambii retraşi din rândul membrilor activi ai familiei regale britanice, şi-au pierdut rolurile de potenţiali înlocuitori ai regelui Charles al III-lea, sau de "consilieri de stat", în caz de absenţă sau boală, în virtutea unei legi ce datează de la sfârşitul anului 2022 şi care a trecut neobservată la vremea respectivă, evocată vineri de cotidianul The Times, informează AFP.

Cotidianul britanic a relatat această precizare protocolară într-un moment în care regele Charles al III-lea şi prinţesa Kate se află amândoi într-o retragere forţată din cauza unor probleme de sănătate. Tot într-o retragere forţată se află şi prinţul moştenitor William, aflat la căpătâiul soţiei sale după operaţia acesteia, relatează Agerpres

Un consilier de stat este un membru al familiei regale căruia monarhul poate să îi delege unele dintre atribuţiile sale în caz de boală sau de călătorie în străinătate.

În general, aceşti consilieri sunt, pe lângă consoarta monarhului, care este regina Camilla, primii patru adulţi cu vârste de peste 21 de ani în ordinea de succesiune la tron: prinţii William, Harry, Andrew şi prinţesa Beatrice, fiica cea mare a celui din urmă.

Însă subiectul a fost pus pe tapet atunci când Charles al III-lea a preluat tronul britanic în 2022, deoarece trei dintre aceşti membri nu mai erau deja activi în cadrul familiei regale.

Prinţul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, şi soţia lui, Meghan, au decis să se retragă din familia regală în 2020 şi să se mute în Statele Unite.

Prinţul Andrew s-a retras din cauza legăturile sale cu defunctul finanţist american Jeffrey Epstein şi a acuzaţiilor de agresiune sexuală formulate împotriva sa, care s-au încheiat printr-un acord financiar.

Pentru a clarifica situaţia, familia regală britanică a precizat, în cadrul unei legi adoptate de Parlamentul de la Londra în noiembrie 2022, că "doar membrii săi activi" pot, "în practică", să acţioneze pe post de consilieri de stat, deşi membrii săi inactivi îşi păstrează acest titlu.

Legea adoptată la sfârşitul anului 2022 stipulează că regele Charles al III-lea a decis să acorde funcţia de "consilier de stat" surorii lui, prinţesa regală Anne, şi celuilalt frate mai tânăr al său, prinţul Edward.

Biroul de presă de la Palatul Buckingham a ţinut să precizeze, totuşi, că regele nu va fi nevoit să apeleze la aceşti consilieri de stat pentru a îl înlocui săptămâna viitoare, când suveranul va fi supus unei intervenţii chirurgicale pentru o hipertrofie benignă de prostată.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Coronation Scroll of King Charles III
Regelui Charles i-a fost prezentat pergamentul de 21 de metri lungime care relatează...
Prințesa Charlotte/ Profimedia
Prințesa Charlotte a împlinit 9 ani. Kate Middleton a postat pe reţelele de socializare o...
printul william si kate middleton
Prinţul William, noi veşti despre soţia sa Kate, bolnavă de cancer: „Suntem bine”
regele charles
Regele Charles vizitează azi un spital şi un centru specializat în tratarea cancerului. Este...
Te-ar putea interesa și
Sport Gives Back Awards, London, UK - 28 Feb 2024
Prinţul Harry, din nou în Marea Britanie. Va celebra cea de-a zecea aniversare a Jocurilor...
regele charles
Regele Charles îşi reia activităţile publice. Ce spun medicii despre cum răspunde la...
Prince Harry looks happy as he attends another polo event with pal Nacho Figueras and a film crew in Florida
Prinţul Harry, bun de plată. O instanţă britanică respinge apelul în urma deciziei legate de...
Prințul Harry și Meghan Markle
Prințul Harry și Meghan Markle vor face două seriale despre sport și lifestyle. Ducesa va...
Partenerii noștri
Digi24 O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe...
DigiSport Echipa din play-off ”decimată” pentru următoarea etapă: ”Abia dacă avem 15-16 jucători”
Echipa din play-off ”decimată” pentru următoarea etapă: ”Abia dacă avem...
PeRoz „Iubitul meu m-a părăsit ca să se întoarcă la fosta lui!” Cum s-a răzbunat o tânără e incredibil: „Ai nevoie de un terapeut bun”
„Iubitul meu m-a părăsit ca să se întoarcă la fosta lui!” Cum s-a răzbunat...
Film Now Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există animozități!”
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul...
Digi World O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele...
ProFM Megan Thee Stallion, acuzată de hărţuire de fostul ei cameraman. Bărbatul susține că a fost “umilit pe tot parcursul acestui calvar”
Megan Thee Stallion, acuzată de hărţuire de fostul ei cameraman. Bărbatul...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Romanian,Money,Banknotes,In,Black,Wallet
Peste 4,7 milioane de pensionari, înregistrați în aprilie 2024, în...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Lab,Technician,Conducts,A,Dna,Test,Against,The,Background,Of
Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN care să...
biserica lemn
Biserica de lemn din satul Ghioncani, distrusă complet în urma unui incendiu cauzat, cel mai...
Russian Foreign Ministry Spokesperson Maria Zaharova
Rusia blamează ţările baltice pentru ruperea majorităţii legăturilor cu Moscova
Reacția lui Rocio după ce a ajuns în România
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"