Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu NINA SKY FEAT. JABBA - move ya body

Dan Petrescu, după eliminarea din Champions League: Cred că sunt blestemat

dan petrescu

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, crede că este blestemat, după ce a pierdut în fața echipei Pyunik Erevan. El spune că nu a câștigat niciodată la penalty-uri.

„Sunt foarte trist în seara asta şi cred că şi băieţii sunt la fel! Sunt supărat pentru că dacă la 1-0 mă gândeam că se mai poate întâmpla ceva, când conduceam cu 2-1 şi cu penalty ratat de ei nu credeam că armenii vor reveni în joc.

I-am ajutat şi noi, pentru că băieţii mei s-au retras prea devreme în apărare, dar rezultatul din seara asta dovedeşte că fotbalul e imprevizibil! Ziua de azi nu mi-a plăcut deloc, încă de dimineaţă, când am aflat că doi titulari s-au îmbolnăvit şi nu mai pot conta pe ei. Parcă s-au adunat prea multe, după Supercupă a venit şi meciul ăsta. Iar la loviturile de la 11 m parcă sunt blestemat! Nu am câştigat niciodată la penalty-uri", a declarat Dan Petrescu la Digisport.

CFR Cluj a fost eliminată în primul tur preliminar al Ligii Campionilor de către Pyunik, din Armenia, cu 0-0 în deplasare şi 2-2 (3-4 la 11 m) la Cluj.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
xavi istvan
Xavi îl atacă pe Istvan Kovacs după eliminarea Barcelonei din Champions League: "A fost un...
CFR Cluj v FCSB - Superliga - Play Off, Cluj-Napoca, Romania - 14 Apr 2024
FCSB se îndreaptă spre titlu! Roș-albaștrii obțin o victorie importantă în deplasarea de la...
CFR Cluj v Rapid 1923 Bucharest - Romania Superliga, Cluj-Napoca - 19 Mar 2023
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei CFR Cluj
FOTBAL:FCSB-CFR CLUJ august 2023
FCSB - CFR Cluj 1-0. Echipa lui Gigi Becali a ajuns la patru victorii consecutive
Te-ar putea interesa și
cfr cluj
CFR Cluj, OUT din cupele europene. Antrenorul Andrea Mandorlini: "Cred că am fost aproape să...
gica hagi ID115491_INQUAM_Photos_George_Calin
Gheorghe Hagi, mulțumit de victoria obținută de Farul împotriva echipei Sheriff Tiraspol: „Ei...
Dan Petrescu
Dan Petrescu a fost prezentat oficial la noua sa echipă: „Am ales clubul potrivit în momentul...
Manchester City - Treble Victory Parade - Manchester
Mii de oameni în stradă la parada jucătorilor de la Manchester City
Partenerii noștri
Digi24 Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia...
DigiSport Fotbalistul de la CFR pe care Dan Petrescu îl dă afară. Ioan Varga a confirmat: ”Nu-l vrea”
Fotbalistul de la CFR pe care Dan Petrescu îl dă afară. Ioan Varga a...
PeRoz Isterie pe rețelele sociale după ce a fost făcută publică o poză de la nunta lui Kate Middleton și a prințului William: „Mă sperie!”
Isterie pe rețelele sociale după ce a fost făcută publică o poză de la...
Film Now Kurt Russell a fost figura paternă din viața ei. Ce spune Kate Hudson despre relația dificilă cu tatăl ei biologic, Bill Hudson: Nu am așteptări. Vreau doar să fie fericit
Kurt Russell a fost figura paternă din viața ei. Ce spune Kate Hudson...
Digi World O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier...
ProFM Din ce câștigă Lidia Buble cei mai mulți bani: „Îmi doresc foarte mult ca piesele mele să fie difuzate pe radio”
Din ce câștigă Lidia Buble cei mai mulți bani: „Îmi doresc foarte mult ca...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
regele charles
Regele Charles vizitează azi un spital şi un centru specializat în...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
Florin-Piersic-2
Florin Piersic a fost operat la Cluj-Napoca, după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol
The Rolling Stones Stones Tour '24 Hackney Diamonds, Houston, Texas, USA - 28 April 2024
The Rolling Stones, debut de turneu în SUA. La 80 de ani, Mick Jagger e de neoprit: a dansat...
Lidia Buble, martoră la incendiul care a avut loc în nordul Capitalei/ Foto: Instagram
Lidia Buble, martoră la incendiul care a avut loc în nordul Capitalei. Artista a privit totul...
Sport Gives Back Awards, London, UK - 28 Feb 2024
Prinţul Harry, din nou în Marea Britanie. Va celebra cea de-a zecea aniversare a Jocurilor...